5-6 octombrie

5 octombrie 2007. Bucurestiul e plin de evenimente, de la Festivalul berii si micilor din piata revolutiei, la concerte kumm si silent strike, aniversare 30 ani iris, pana la unele mai obscure, prin restaurante sau cluburi, in grupuri restranse.

Cum mi-am petrecut seara de 5-6 octombrie? Ei bine, nu la vreunul din concertele mentionate mai sus, ci la un restaurantel, petrecere-majorat a unei colege. Loc frumusel, probabil proiectat pentru nunti si botezuri, nu pentru petreceri nebune de majorat. Oricum nu era cazul. Muzica… ahem, era si de-aia. House, house vechi, populara, ca-i de voie buna, ba chiar si o manea mascata printre tarkan si alte sunete orientale. Lume ciudata. Cumnat putin ciudat, care, desi era cu fi-sa de manuta, nu se sfia sa arunce priviri cat se poate de indraznete mie sau altor fete. Dulce-i vinul, dulce-i vinul…

Vreau o petrecere fara toate cliseele cu care ne-am obisnuit. Fara trenulete pe „ringul de dans”, fara aceleasi melodii de muzica populara, si sa nu mai vorbim de tipe care se freaca, pardon, danseaza lasciv cu alte tipe. Fara inregistrari din ’90, sau, mai rau, remixuri house ale celor mentionate, de la clasicul „la multi ani”, pe care astfel nimeni nu se mai oboseste sa il cante. Nu cer originalitate, neaparat. Tin la putina minte si creativitate. Hai ca nu-i greu.

Asa ca seara de 5-6 octombrie, mi-am petrecut-o cocotata pe tocuri, ceva ce n-am mai facut de vreo 4 ani, intr-o tinuta poate prea diferita de ce am gasit acolo. Dar ma simteam bine asa cum eram. Am privit lumea, ca de obicei, si am observat comportamente ciudate. Cat ii schimba pe unii petrecerile… cat de fortat, brusc si, de ce nu, chiar nepotrivit. Iar atunci cand s-au oprit luminile, am urmarit pe altcineva un timp, cum tine atat de mult ca el sa vada ca nu e bine ce face si sa vrea o schimbare. Din afara am vazut o tipa care, in mod normal, mi-ar provoca parere de rau. Apoi s-au aprins luminile. Ea era inca acolo, unde e de atata timp. Pentru ca acolo este ceea ce vrea, nu cum si-ar dori, dar totusi… destul incat nici sa nu se gandeasca sa plece.

Asemanarea este uimitoare.
Iar el e mai important decat tot.
Numai de-ar pricepe asta.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s