Arta moderna pe neintelesul tuturor

Ei bine, m-am mai inscris recent la un concurs de fotografie si nu numai, pentru liceeni. Il gasiti aici. Initial mi s-a parut o chestie destul de faina. Organizat pe sectiuni, poezie, fotografie (alb-negru, diverse, portret, film) si teatru, suna destul de promitator. Ceva premii, nimic clar acolo, dar nu asta conteaza, nu?

Din momentul inscrierii, am urmarit pe cat am putut noile aparitii. O doamne.

Sa o luam usor, cu ce ma doare mai tare. Adica fotografia. Am avut placerea sa vad niste fotografii reusite. Unele cunoscute de pe deviantart, altele noi. Niste fotografii cu care mi-ar placea sa imi umplu peretii, atunci cand ii voi avea si vor fi ai mei. Din pacate sunt putine. Stiu ca nu sunt eu in masura sa comentez aici, in fond, nici fotografiile mele nu sunt extraordinare. Dar nici asa.

Mi-ar fi placut sa pot sa le trimit mesaje stimabililor. Poate ca aici au gresit si cei care au organizat. In regulament, pentru cei care l-au citit, nu scrie decat ca „Nu se permite inscrierea fotografiilor cu caracter pornografic sau care aduc atingere demnitatii si intimitatii umane„. Sa zicem ca, in mare, a fost respectata aceasta minima regula. De ce nimeni nu s-a gandit sa puna un mic tutorial despre fotografie? Fara notiuni complicate, tehnici ciudate si pretentii. Doar niste reguli simple.
De genul:
1.foloseste cu incredere butonul „macro”. Este marcat cu o floricica, si il apesi cand faci poze unui subiect foarte apropiat de aparat. Sau cand iti faci poze la ochi. Sau buze.
2.NU folosi flashul cand iti faci poze la parti ale fetei. Cel mai probabil nu vei folosi functia macro, iar fata ta va fi arsa (nu la propriu) in imagine, oricat de desteapta e functia auto a aparatului.
3. Nu folosi flash-ul cand iti faci poze in oglinda. Sau, mai bine, NU iti face poze in oglinda. Faianta din baie e urata, oglinda este mereu murdara, si tu ai o figura ciudata pentru ca iti sucesti gatul ca sa vezi imaginea de pe ecranul mic al camerei. (tip: majoritatea aparatelor foto au self-timer. foloseste-l. asa o sa scapi si de bucata de mana care ti se vede de obicei intr-o poza).
4. daca tot ai o poza proasta, in care iti expui diverse parti ale corpului, nu face pe intelectualul sau filosoful, punandu-i un titlu pompos. Astfel, de la o poza numita „Linia vietii e mai mult decat o linie trecatoare prin palma” eu nu as sti la ce sa ma astept, dar ce mi se afiseaza pe ecran este departe de orice mi-as imagina. Prefer titlurile mai putin originale, gen peisaj, portret, ketchup varsat pe masa, decat expresii sucite si fara relevanta. Nu de alta, dar am putea ajunge sa ne incredem in afirmatia domnisoarei Roxana Lupascu, anume ca „imaginea sufletului” este bazinul unei domnite in blugi privit din profil, cu chilotii la vedere si topless, asezata pe un covor de pe vremea bunicii. O doamne, sper ca sufletul meu este macar mai decent.
5. lasa-te de publicat poze. Daca ce am scris mai sus ti se pare la mintea cocosului, de doi bani, sau alte expresii care te-ar duce, in cazul in care ai un grad minim de cultura, la povestea lui Creanga, fa-ti rost de putina demnitate si pastreaza pozele pentru tine si hi5. Acolo vor fi apreciate.
Lista poate continua. Dar oricum nu conteaza.

Nu am vrut sa fiu rautacioasa. Imi face placere sa ma uit peste fotografii. Dar devine enervant cand, la un concurs de arta fotografica, trebuie sa e-rasfoiesti pagini intregi de poze nereusite ca sa dai de ceva cat de cat bun.

Trec rapid la alta chestie care ma uimeste. SIAB. De ce, dar de ce de fiecare data cand apare un eveniment de genul acestuia, toti se ingramadesc sa isi faca poze in masinile expuse, pentru a le publica ulterior pe vreun hai faiv, sau la avatar, cu commenturi care sugereaza faptul ca masina ar fi de fapt a lor? Nici macar in momentul in care voi avea masina (fie ea diferita de logan sau alta paraitoare made in romania) nu ma vad punandu-mi prietenii (se presupune ca as avea) sa ma pozeze in/pe/langa ea. Cu atat mai penibil mi se pare ca indivizii la care ma refeream mai sus iau si o atitudine serioasa, de concetrare, si apuca volanul in timp ce celalata mana se odihneste pe schimbatorul de viteze, astfel incat avem de-a face cu un tablou static in care individul conduce o masina care sta pe loc, inconjurata de altii care isi asteapta randul.
Raman putin la subiectul SIAB. Si mie imi plac masinile. Dar cum ma atrage pe mine Audi (considerand ca orientarea mea este destul de clara) cocotandu-mi o pitipoanca cu pieptul umflat pe capota? Ma indoiesc ca voi incepe sa economisesc pentru un Mercedes doar pentru ca tipa de la ei are picioarele mai lungi decat cea de la Citroen.

Terminand cu asta, trec la Surprize-surprize. Mai devreme am ajuns acasa si, ca un copil naiv ce inca sunt, m-am dus frumos la mama si am inceput sa trancan despre filmul pe care tocmai il vazusem si altele. Dupa vreo 2 minute, am primit si o reactie din partea ei: „Taci, ca nu aud si ma intereseaza”. Dandu-mi seama de insensibilitatea mea, ce dau buzna asa peste om fara sa vad ca e ancorat in cine stie ce activitate solicitanta, imi indrept privirea spre televizor, sa vad minunatia care o interesa atat de mult. Ei bine, Andreea Marin. Iar. Bine, acum mai grasuta, ca de, e gravida, insa la fel de tragica. Se pare ca nici contractiile (daca are parte de asa ceva), nici loviturile copilului cu capul de peretii uterului nu o pot impiedica de la a aduce lacrimile (de bucurie sau solidaritate, bineinteles) in ochii (tele)spectatorilor. Din pacate, nu isi mai controleaza prea bine limbajul, pentru ca in cele 5 minute in care am stat sa o ascult, a facut niste gafe destul de subtile pentru publicul fan, dar evidente pentru ceilalti. „Intr-o buna zi v-ati trezit si nu va mai puteati misca”. Buna tre sa fi fost ziua aia. Si, referitor la acelasi caz (o tipa care, peste noapte, nu a mai putut sa isi miste picioarele), Andreea se minuneaza cu privire la „schimbarea de 360 grade” pe care a suferit-o biata fata. Pai daca e de 360, nu s-a invartit cam degeaba? Usor, Andreea, ca ametim.

Inchei, oferind putinilor cititori ai blogului meu un deliciu al artei moderne. Nu, nu e vorba de fotografie, acum avem parte de poezie. Domnisoara Palarie Ioana Cristina, din Sava, ca tot suntem colege, ne incanta cu 3 scrieri in engleza: Rain made me love you, Seraphic death si A new begining.
Daca inca vi se pare amuzant, George Chiriac din Onesti ne intretine cu un Uter mov confiat, o palavragire lunga cu numele Maybe an emo poem/ia-o cum vrei tu… si Ora cinci (un montaj de film premiat la cannes cu Palme d’Or.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Arta moderna pe neintelesul tuturor

  1. Raluca Ioana zice:

    draga mea, am ras cu lacrimi.imi place mult.

  2. Anonymous zice:

    omg… si eu pe aici cu textele mele :)). e veche postarea ta, dar acum am vazut. :) da-mi si mie id-ul tau sau intra la mine: george_chiriac

  3. Maria zice:

    in sfarsit niste feedback :))

  4. IoanaP zice:

    Hey…sunt Ioana..colega ta din Sava…intamplator mi-am regasit numele pe blogul tau. Sunt cretine poeziile..stiu:">:))..si da,a fost o gresala sa le postez..daca vrei sa vorbim id-ul meu este: strain_pe_pamant.merci,te pup

  5. Maria zice:

    nu e o greseala sa le postezi. in fond, daca nu le vede nimeni, nu ai de unde sa afli daca sunt bune de ceva sau nu. asta nu inseamna ca trebuie sa iei toate criticile in serios.bafta la scris! :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s