Si tot ninge…

Am incercat sa dorm si nu am reusit. Chestie foarte frustranta pentru mine, care am nevoie in general de vreo ora-doua de somn dupa-amiaza. Dar era ceva… poate ca ma sperie zapada care cade cu atata nesimtire afara, sau poate e constiinta care imi zice sa invat cate ceva pentru olimpiada de maine, sau o fi examenul de luni… Sau faptul ca mi s-a facut brusc foarte foarte frig.
In orice caz… faptul ca in momentul de fata corpul meu are temperatura zilelor din vara cand uram sa ies din casa imi permite oarecum sa bat campii fara sa imi asum atat de mult responsabilitatea. Stiu ca atunci cand eram mica si aveam febra mare, ai mei nu ma luau in seama mai niciodata, zicand ca delirez. Si adevarul era ca spuneam tampenii, din cate imi aduc aminte, dar pe moment pareau chestii pline de intelepciune pe care lor le era imposibil sa le inteleaga, fiind incapabili sa se desprinda cu mintea de universul asta limitat al vietii de zi cu zi.
In fine. Ma uitam mai devreme p geam infofolita in patura… stiam eu ca a fost o idee buna sa imi mut patul langa fereastra. Presupun ca era o imagine oarecum de film, un copil care se uita la cum ninge afara, cu nasul lipit de geam… cu ochii larg deschisi, parca incercand sa surprinda orice fulg care cade… De aseara nu am avut apa calda. Abia acum cateva ore au dat drumul. Mi-am facut dus cu oarecare parere de rau. Nu simt nici un fel de miros momentan, din cauza racelii, dar era un miros care parea sa fi ramas, probabil in amintire… stiu ca imi place cand dupa dus, eman un miros discret, dar placut… fie de la gelul de dus, sau de la crema hidratanta, sau samponul… ca si mirosul de rufe proaspat spalate. Dar nu era vorba despre asta… era ceva diferit, nu aducea cu vreo aroma anume… Imi place cand imi ramane in piele mirosul tau, si nu stiu daca e chiar mirosul tau… cred ca ar fi mai corect sa zic ca e al nostru… in orice caz, aseara, cand am intrat in casa, mi s-a parut atat de puternic, incat am evitat sa stau pe langa ai mei.
Bai ce ninge… Si a fost Valentine’s Day ieri. Imi pare putin rau ca nu am ajuns pe la Dalles, am auzit ca era plin de inimioare si tampenii de genul. Nu sunt fana, dar nu ma deranjeaza sa arunc un ochi din cand in cand. M-am amuzat foarte mult mai devreme, cand am auzit fara sa vreau la stiri ca un nenea s-a suparat si a inceput sa traga cu niste gloante de cauciuc in cuplurile dintr-un restaurant. Cred si eu, tocmai te-o fi parasit iubita (brr, nu-mi place deloc cuvantul asta) si ajungi si tu la un restaurant sa mananci linistit, dar te pomenesti cu 20 de cupluri in jurul tau care se tin de mana in timp ce mananca, fortandu-l pe celalalt sa manance cu cealalta mana si facand imposibila folosirea cutitului si furculitei asa cum am invatat de cand eram mici ca „se cade sa mananci la o masa”. De jur imprejur trandafiri rosii, cadouri, mai o cerere in casatorie, muzica… La un moment dat e firesc sa ti se urce toate astea la cap, si ori iti tragi un glonte in cap, ori in cine apuci. Cred ca in principiu de-asta am ales acum cativa ani sa nu serbez asta. Pentru ca inevitabil o sa fie ani in care o sa imi vina sa ma spanzur de 14 februarie mai mult decat in alte zile, si ani in care o sa fiu printre oamenii aia enervanti care cumpara inimioare cu „te iubesc”. Asa pot sa fiu indiferenta la asaltul de promotii speciale de Valentine’s Day si sa ma bucur de ce am, ca in orice alta zi. Oricum mi se pare destul de stupid sa iti programezi iubirea. Adica, o zi pe an, de fapt de mai multe ori, ca mai sunt si aniversarile, sa te dai peste cap sa ii arati celuilalt cat de mult il iubesti. Inteleg oarecum aniversarile, mi se par chiar ok, atata timp cat nu sunt penibile – de genul heei azi se implinesc doua luni si trei saptamani de cand am baut prima oara din aceeasi sticla de cola amandoi. Romantic. Cum au mai spus multi altii inaintea mea, daca tii la cineva, ai fiecare zi la dispozitie sa o arati. Si nu neaparat cu cadouri scumpe, restaurante pretentioase sau mai stiu eu ce. Daca ar fi sa aleg cum as vrea sa serbez ziua asta, as face exact ca aseara. Pentru ca sunt atatea lucruri care demonstreaza cat tii la cineva mai bine decat vreun cadou scump. Sau poate sunt eu inca prea copil.

Acum ma voi retrage spre un coldrex cu aroma de lamaie, pe care bineinteles ca nu o voi simti. Si franceza… Au revoir, mes cheres!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s