178 sucks

Ziceam mai demult despre termene de expirare. Si chiar mai demult, ziceam ceva despre cum, pentru mine, oamenii au un caracter dual. De fapt, nu stiu sigur daca am apucat sa scriu despre asta, stiu doar ca am avut o tentativa.

In ultimul timp m-am tot gandit la asta. Poate ca nu exista asa ceva, ca perceptii diferite ale aceleiasi persoane. Poate ca sunt doar „fete” pe care ei ti le arata. Dar m-am lamurit ca e mai mult decat asta.

Azi in 178 am ajuns la concluzia ca aproape fiecare persoana exista in doua forme pentru mine. Bine, aici vorbesc de oamenii apropiati, pe care ajung sa ii cunosc cat de cat si cu care imi petrec destul de mult timp. Revenind… Sa luam de exemplu persoana X. Sa zicem ca suntem prieteni si ca am ajuns sa stim destul de multe unul despre celalalt. In acest moment, pentru mine X reprezinta doi de X, nu intru totul diferiti intre ei. Exista X ideal. X ideal este X trecut prin filtrul mintii mele naive si visatoare. Nu este nici pe departe cea mai buna varianta a individului reprezentat, insa este cel putin multumitor. Este X-ul care se intereseaza de tine, caruia ii pasa, care are nevoie de prezenta ta, care te apreciaza, dar nu te ridica in slavi, care e acolo macar in 60% din cazurile in care ai nevoie de el si anticipeaza macar 20% din cazurile sus-mentionate etc. E clar ca vorbesc despre ceva care tinde oarecum spre ideal, deci e firesc ca lista sa continue la infinit. Eu traiesc in general cu imaginea lui X ideal. Si mi se pune un zambet tamp pe fata, si imi vine sa ii imbratisez pe toti, si am un chef nefiresc de viata. As fi carcotasa sa zic ca X ideal nu apare deloc in realitate. Dar are timp de viata scurt, din pacate.

X real este versiunea „heart-breaking” a lui X ales. De cele mai multe ori, este atat de aproape de el, incat ai putea sa ii confunzi. Cand crezi ca l-ai regasit pe X ideal, X real vine ca un dus rece, sau un set ferm de palme, si te trezeste din orice lume iluzorie in care te pierdusesi. Este versiunea egoista, nepasatoare, rautacioasa, insensibila etc. E cea care iti sterge zambetul tamp de pe fata, iti transforma imbratisarea intr-o pozitie de aparare, si te indeamna la sinucidere. Bine, poate exagerez, dar se intelege diferenta. X real nu se bucura de reusitele tale. Pentru el, esti materie neglijabila, si uneori perturbanta.

X real pleaca atunci cand tu ai ochii in lacrimi.

Evident ca exista si un echilibru. O valoare medie, dar nu asta conteaza.
Este confuz sa percepi oamenii asa. Nici nu stiu daca e vreun pic benefic. Singurul avantaj la care ma pot gandi este faptul ca imaginea ideala a oamenilor este singura care ma tine de la a fugi cat pot de repede de ei. Asa, daca X m-a suparat/ ranit/ etc., eu am totusi inca o imagine a acestui X, ca un fel de rezerva la care pot apela in absenta celuilalt.

Asta a fost si pe ziua de azi. Chestiile de mai sus m-au tinut treaza in 178, autobuz tare nasol. Ma deprima mersul singura acasa. Asta in plus fata de depresia deja cunoscuta. Dar nu-i nimic. Mi-am procurat ceai anti-depresiv (da, am ajuns chiar asa). Nici nu e rau la gust. Si imi voi ocupa timpul liber de acum incolo cu subiecte de bac. Si in weekend imi voi spala masina. Si nu ma voi mai plange. Ajung sa ma dezgust singura.

Fake plastic people.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s