voua cine v-a spart ouale? ;) reteta de paste

Imaginati-va un amestec neomogen de furie, tristete, confuzie si nesiguranta. Strecurati putina singuratate si ati obtinut reteta pentru starea de luni dupa-amiaza-seara.

De ce? Pai, in principiu, pentru ca de cateva zile stau numai dupa fundul alor mei (care au fost ok 70% timp). Nu-mi plac sarbatorile. Nu reusesc sa intru in spiritul religios, poate nici nu incerc, mancarea este buna, dar provoaca indigestii, cadourile devin din ce in ce mai putine, dar cui ii mai pasa de ele, si toata lumea e plecata. In plus, ai mei au o regula, cum ca in ziua dinainte si in zilele de sarbatori trebuie sa zaci in casa cu familia. Zau, daca mai aud o gluma cu „hehe, veniti sa va spargem ouale wink wink”, cedez nervos.

Mi-e dor de lume. Mi-e dor de tine, nu ne-am vazut de cateva zile, ieri bataiam din picior sa ajung mai repede acasa ca sa te vad. Intre timp am obosit. Dar inca mai batai. De frig.

Si mai e atat de putin timp pana la marele bac. Nu stiu daca a fost o idee atat de buna sa nu fac meditatii. Am vrut sa-mi demonstrez ca se poate si fara, dar simt ca nu voi reusi. Nu ca n-o sa trec bacul, asa toanta nu sunt. Dar ma trezesc in fata cu pagini intregi de formule, variante, poezii, gramatica, si sunt pur si simplu depasita de volumul lucrurilor de facut… stau prost cu auto-motivatia, dar si mai prost cu increderea in mine…

Si la fel de prost stau cu acceptarea respingerii. Am incercat. Si am incercat iar, pana cand am inceput sa simt penibilul situatiei. Si atunci am mai incercat putin. Nu vreau sa alerg dupa oameni. Nu asa. As putea inghiti respingeri, daca mi se dau explicatii. Daca macar sunt spuse cu mai putina raceala. Daca macar se mimeaza putina sensibilitate. Nici nu stiu de ce am insistat atat. Nu pot forta oamenii sa ma accepte, cu atat mai putin sa ma placa. Raluca, aveai dreptate. Partial. Totusi, inca mai cred ca am vazut mai mult decat lasa sa se vada. Pacat ca nu a mai ramas nimic.
Detest situatia asta. Si mai presus de toate astea, detest ca sunt singura care simte asa. Dar probabil ca asa a fost mereu. Asta a fost termenul de garantie, presupun.

Si inca mi-e dor de tine. Ca sa stii…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s