Bruxelles – the story

Sunt atatea de spus despre Bruxelles. 3 zile pline pline. De noutati, de benzi desenate, de bere, de dulciuri, arhitectura, nesomn si atatea altele. Nici nu stiu cu ce sa incep.

Ba stiu foarte bine. Marti dimineata la 7 stateau inghesuiti vreo 30-40 oameni pe trotuarul din fata aeroportului baneasa. Evident, nu putem sa identific decat o singura persoana din tot grupul, iar restul pareau deja sa se stie. Nici acum nu stiu cum ii cheama pe mai mult de jumatate din grupul cu care am fost. Cu unii nici nu stiu daca am vorbit macar. Sa explic de ce.

Voi incepe cu cel mai mare grup.

Curcile. Erau aproape toate tipele, de fapt. De aproape toate marimile si formele, dar in esenta la fel. Stiu ca probabil sunt superficiala si rautacioasa aruncandu-le pe toate in galeata de curci, dar asta e impresia mea de 3 zile impreuna. Sa-ti trimit pe mobil melodia de le RBD, stai da-mi si mie wallpaperul ala cu tipul dragut, ah uite aici sunt eu si pisoiul in vacanta in grecia, auzi fata, da fata, fata, fata, hai pe mess ca e gratis netu’ aici, fata, ce-ati facut azi-noapte, am stat pe mess pana dimineata, fata, fata, auzi ce zice francezu’ ala ca nu inteleg, nu, ca nu stiu nici engleza, hihihi, fata, dar ce misto erau parfumurile alea, fata, hihi etc. Se intelege. Tipe care amuteau cand venea vorba de literatura, care cascau plictisite cand se vorbea de muzica buna, care si-au bagat picioarele in batutul strazilor din centru pentru a vedea fiecare centimetru patrat al mall-ului. Nu ca nu ar fi fost interesant si mall-ul, de fapt avea un etaj urias numai cu fnac, unde mi-am pierdut eu singura vreo ora cautand cd-uri si carti.

Curcile erau si ele organizate in grupulete. Cate 3 parea sa fie combinatia preferata. Dintre toate, un singur grup reusea sa ma irite intr-un mod neamuzant. Pustoaice de liceu. Una din ele purta permanent o floare artificiala (trandafir roz, of course) dupa ureche. Celelalte nu aveau nimic deosebit, decat obsesia de a-si face poze in continuu si de a fi permanent impreuna.

Adina. Era singura tipa cu care am simtit ca ma pot intelege. Avea vreo 16-17 ani, timida, cumintica si foarte de treaba. Fusese lasata balta de tipa care trebuia sa aiba grija de ea, fiind minora, in favoarea alaturarii curcilor. Asa ca a fost colega mea de camera si de tot ce am facut. Nu prea vorbea ea cand eram mai multi, dar nici nu se izola, asa ca a fost placut sa o am pe langa mine.

Tudor. El a fost primul tip cu care am vorbit, dat fiind faptul ca aveam locuri apropiate in avion. Cu un an mai mic, mi-a lasat impresia unui tip destul de inteligent, cu oarece cultura si interes catre aceasta. Poate putin geeky, dar asta nu e neaparat un lucru rau. Mi-a povestit ca e admin la wikipedia, ca a avut o mica obsesie pentru fotografie, ca tatal lui e scriitor in stilul lui Marin Preda si ca a citit aproape tot ce a fost scris de marii rusi. Ne-am certat pe Maitreyi si Ultima noapte… si pe drama intelectualului lucid. Am fost martora la primul lui shot de tequila, pe care l-a dat pe gat tremurand si care l-a ametit destul de bine. Avea un singur defect: parea sa fie fan curci, pentru ca si-a petrecut mult timp cu ele, si a abandonat masa noastra pentru a sta alaturi de ele la cina. Eah.

Cosmin. Era anul doi sau trei la facultate. Asculta muzica buna, bea cel putin trei cafele pe zi, lucreaza de cativa ani la o tipografie si a venit la bruxelles numai cu un ghiozdan. Nu stiu daca e tocmai genul de tip cu care m-as imprieteni in mod normal, desi se putea discuta lejer cu el si era de treaba. Se amuza cu noi de comportamentul curcilor si de „fata de la pagina 5” aka floricica. Prefera compania mea si a Adinei uneori, in locul baietilor, si era placut sa stiu ca nu reprezint o alta curca.

Baietii. Impropriu spus, pentru ca in grupul lor mai erau si doua tipe, non-curci. Erau prieteni buni dinainte sa vina, asa ca era aproape imposibil sa te integrezi. Tipii aveau o atitudine flegmatica si glume nereusite de multe ori. I-am evitat pe cat se poate la inceput, insa am ajuns cu doi dintre ei in a doua seara la bere, unde i-am cunoscut putin si n-au mai parut asa rai. Unul parea mai rasarit, imi este imposibil sa imi amintesc numele lui, dar tin minte ca asculta chestii faine si nici nu parea dobitoc. Iar dintre cele doua tipe, una era total insipida, nu stiu sa spun absolut nimic despre ea, pentru ca era cat se poate de inexpresiva. Cealalta povestea cum nu o lasa prietenul ei, übi, sa mearga la sala ca sa nu devina aschilambica. Fuma si vorbea foarte ciudat, dar nu avea ce-i trebuia ca sa fie curca.

Marius. Marius e unul din cei mai tari oameni pe care i-am intalnit in multa vreme. Si toata lumea parea sa fie de acord. Am inceput sa vorbim intr-o pauza de masa si am descoperit ca si el terminase sava acum vreo 10 ani. Cred ca am inghetat vreo ora afara la palavre, insa aveam atatea chestii despre care sa vorbim incat nu mai conta. Sava, profesori, facultatatile lui, muzica… L-am privit cu o admiratie ciudata dar si invidie cand povestea ca a vazut in concert trupe ca Radiohead, Metallica, Razorlight, Muse (chiar daca am fost si eu) si alte o gramada pe vremea cand locuia in Londra. Ii placeau si vita de vie si ocs, asta pe langa the amsterdams, chestie care m-a surprins. Era destul de slab si se imbraca in pantaloni stramti si sacou, asa ca arata undeva intre indie si business. Mi-a parut rau ca am plecat fara sa apuc sa imi iau la revedere si adresa lui de blog. Am ramas in schimb cu o impresie foarte buna si speranta ca peste 10 ani, cand cineva ma va intalni pentru prima oara, sa ramana cu aceleasi sentimente ca si mine dupa ce l-am cunoscut pe Marius.

Dintre oamenii pe care i-am intalnit, sunt de mentionat Roxana, cea care trebuia sa ne ia de la hotel de cate ori mergeam in vreo excursie organizata. Tot absolventa de Sava, amabila, in schimb neobisnuita sa aiba grija de 20 de oameni ca noi.

Ar fi mai tipul care avea grija de bagaje, pe numele lui Christos. Grec, vorbea o franceza impecabila.

Doi tipi din fata bursei care cantau coveruri dupa melodii rolling stones sau beatles, o combinatie atat de neasteptata dar si reusita: la chitara un punker si vioara un tip perfect normal. Si ce fain sunau…

Poze, sunt o gramada. Intr-un viitor articol le voi posta, pentru ca momentan abia de am trecut prin jumatate din ele.

In concluzie, Bruxelles este cel mai fain loc in care am fost pana acum. Orasul de ciocolata cu zile mohorate, nopti pline de bere si dimineti alerte. Un oras in care chiar ma vad locuind candva, numai pentru a sta ore intregi in piata mare, pana cand se aprind luminile si lumea se duce la culcare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s