Anything to make you smile

Mi-e un dor teribil. Mi-e dor de ceva ce nici macar nu s-a intamplat, dar care a devenit real numai prin cantitatea mult prea mare de timp pe care mi-am petrecut-o visand.
Mi-e dor si de mine. De optimismul si naivitatea „de odinioara”. De momentele cand ma pierdeam in ganduri, pornind de la o idee, „ce fain ar fi daca…” si elaborand un ditamai scenariul, incat pe parcurs uitam ca bat campii si chiar credeam in ce-mi trecea prin minte, eram sigura ca se va intampla, ba chiar asteptam cu nerabdare sa se apropie momentul respectiv. Si ramaneam cu buza umflata. Niciodata nu m-am suparat, in sensul cuvantului. A fost mai mult realitatea care imi dadea o palma foarte usturatoare si imi striga sa ma trezesc.

Am cam renuntat la vise. La o parte chiar azi. Nu-mi prea pasa daca ai mei isi fac casa sau nu, daca o sa stau cu ei sau nu, daca o sa am apartamentul pentru mine, sau pentru mine si altcineva… Sau nu. La fel nu-mi prea pasa daca o sa se aleaga ceva de celelalte asa-zise planuri ale mele. Nu mai vreau sa fiu eu cea careia i se fac praf visele. Pentru ca in general cam asa e.

Da, ma simt de rahat. Si m-am gandit ca daca scriu despre asta o sa fie mai bine. N-am cui sa ii zic, detest discutiile pe messenger si cu ai mei n-am niciun fel de relatie care sa imi permita sa plang pe umarul lor. Poate sunt hormonii care o iau razna. Nu de alta, dar am observat ca e o scuza destul de frecventa.
Simt nevoia unui hug pe care sa nu il cer sau initiez eu. Un hug spontan, sincer. Si cald. Sa fiu tinuta in brate si sa pot sa plang o vreme, pana imi trece. Sa nu mi se ceara explicatii, sa nu fiu privita ciudat. Sa plang pentru toate sansele pe care le-am ratat si pe care le ratez in continuare. Pentru toate visele facute praf.
Pentru toata datile in care nu am fost in stare sa imi dau seama ca merit mai mult. Si nu am cerut mai mult. Pentru ca sunt o proasta, pe scurt.

Ce pot sa fac acum? O melodie pe reapeat, in prostie. Nu inseamna nimic, doar pentru mine are sens. Poate pentru ca numai eu simt asa. Sunt o proasta. Si imi trebuie casti noi pentru iPod.

A, da. Si text fara diacritice. Cause I don’t really give a shit anymore.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Anything to make you smile

  1. Ruxa zice:

    Ehh, hai, ce-nseamna asta?? Fruntea sus! Situatia nu e chiar atat de neagra, o sa treaca. Crede-ma! Ai 18/19 ani, nimic nu e ok la varsta asta ( de fapt, e, dar nu iti dai tu seama)… Offf, cate momente d-astea am avut si eu, si nu credeam ca se vor termina vreodata, si nu mai aveam nimic la care sa visez (si de ce…), si nimeni nu intelegea nimic din ce vreau si de ce, si tot asa… Trust me, vor trece si peste un timp (intr-un viitor cat mai apropiat, sper), vei rade, pe bune, asa va fi. Tot ce ti se pare acum atat de grav, peste ceva timp nu va ma insemna nimic. Prietenii vor aparea (si vor ramane!), el va aparea (nu te sfatuiesc totusi sa si impartiti si casa. Nu e chiar atat de ok pe cat pare :)), facultatea se va termina si va incepe. ce anume? viata! in adevaratul sens al cuvantului. Hai ca am vrut sa te mai binedispun si cred ca mai mult am reusit sa-ti subliniez starea in care te afli. sorry :(. dar, ca sa ma revansez, uite o imbratisare maaaare de la mine. si nu, nu iti cer nimic in schimb…

  2. D-ra Ralu zice:

    nu numai tu simti asa.

  3. Maria zice:

    si eu care credeam ca am trecut de crizele adolescentei si ca acuma e durere pe bune…sa inteleg ca it gets better? sau worse :)

  4. Bubba zice:

    you can be anything you want to be… just turn yourself into anything you think that you could ever be

  5. defbest zice:

    it might get better, it might get worse.. dar nu cred ca trece. si intr-un fel e bine asa. ce melodie pe repeat? this i have to know..aaa, si, sa nu uit>:D< here's a free virtual hug:)

  6. Maria zice:

    thanks, for the hug.band of horses – no one’s gonna love you. a devenit preferata mea de cand am auzit-o prima oara.

  7. mihneasimian zice:

    Să îţi faci vise nu e un lucru rău, dar să îţi faci vise care depind de persoanele din jur e un risc pe care ţi-l asumi. Şi asta fiindcă oricine ai fi tu, ceilalţi nu vor reuşi să merite încrederea ta. Sună negativist, dar putem trăi cu asta prin mici leasinguri sentimentale.Sărbătorile sunt atât de deprimante uneori :-)

  8. Maria zice:

    ce fain suna, leasinguri sentimentale. stiu ca suna negativist, dar pana la urma e cat se poate de real, si poate nici nu e un lucru atat de rau pe cat pare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s