fericire de sâmbătă noapte


Ar trebui să mă vedeţi acum. Zâmbesc larg de vreo 3-4 ore încoace şi încep să mă tem că voi face febră musculară din cauza asta. 4 cuvinte. Kumm. Lăptărie. Şi exact ce scrie şi pe afiş – concert extraordinar.
Să povestesc şi cum am ajuns în frumoasa seară de 28 martie la acest concert, totuşi. Poate că nu va reieşi cât de mult iubesc formaţia asta din ce voi spune, dar credeţi-mă că o fac. Deeeci. Practic mi s-au anulat planurile de sâmbătă seară, planuri pe care oricum nu le prea „plănuiam” eu cu mare plăcere. Şi rămânându-mi seara ruşinos în fundul gol, am decis să îmi însoţesc mama la teatru, unde am văzut o piesă foarte foarte faină, dar despre care nu voi scrie acum. Nu pot. Aşa. Şi ce-mi trece prin cap, hai să o iau şi pe mama cu mine, să îi audă şi ea pe băieţii ăstia. Plus că nu e tocmai grozav să mergi de unul, mai ales una singur/ă în cluburi.
La 10 jumate am ajuns şi noi în lăptărie, unde era meci la TV. Dup-aia muzica a fost tare faină, şi menţionez Whiskey in the Jar de la Metallica şi Chop Suey în variante Richard Cheese.
Iordache urcase cu noi şi la o masă deja îi vedeam pe ceilalţi. Concertul a început pe la 11 şi ceva cu una din melodiile mele preferate şi a continuat cum nu se poate mai bine. Nici nu mai ţin minte câte melodii au fost, multe oricum, dar niciodată destule. Oamenii din public au fost exemplari şi ei, s-a cântat ca de obicei pe Butterflies, unde Cătălin s-a descurajat şi a renunţat să ne lase să facem „aaaaaaaa” până la 6 dimineaţa. Eram în stare.
Au fost vreo două melodii noi, una cântată de două ori şi care sună foarte bine. Au mai fost Freeze, Miez de zi, Angels and Clowns, un Rest in Pieces pe fugă, Dictionary, 1000 de Chipuri, un Curse care a sunat excelent, Nightflight şi, de încheiere, Sex with Animals, bineînţeles. Şi altele.
A fost doza de fericire de care aveam nevoie.
Le-am furat afişul. O să îl pun lângă ăla uriaş furat de la concertul din Muzeul Ţăranului.

Blame the angels and the clowns.















Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s