Despre iubire, din nou.

Azi profa noastră de ICM (istoria culturii şi a mentalităţilor) a făcut o chestie foarte faină. Am plecat de la curs cu ea (aveam şi seminarul după) la Muzeul Satului, să vizităm şi să vorbim despre tema curentă într-un spaţiu neconvenţional. Fireşte, eu nu ştiam de acest plan (am menţionat că îmi detest jobul?) şi m-am trezit lovindu-mă de un grup de 30 de oameni la metrou, în frunte cu profa, care mergeau la muzeu. Eu, dupa deja 3 ore şi ceva de muncă, cocoţată pe tocuri că deh, să arăt bine.

Oricum a fost o idee excelentă. Am avut ocazia să redescopăr locul acela şi să îl apreciez. După ce ne-am plimbat pe la case, ne-am aşezat pe iarbă într-o curte, semicerc în jurul profei, şi ne-am pus pe dezbătut. Tema era Iubirea, pornind de la un text mai degrabă previzibil, dar continuând cu ideile fiecăruia.

Profa a pus nişte probleme interesante, dintre care voi menţiona câteva şi aici. Avem oare în mintea noastră un ideal al bărbatului/ tipului cu care ne-am dori să fim? Un fel de listă de calităţi fizice şi morale, mai mult sau mai puţin realiste cu care confruntăm orice tip? Iniţial am respins ideea ca fiind stupidă, dar apoi m-am gândit că inevitabil căutăm ceva anume. Căutăm oameni care să ne facă fericiţi şi asta implică automat câteva trăsături diferite de la persoană la persoană. De exemplu eu caut (în general) oameni care să mă înţeleagă şi care să aibă răbdare cu mine, să fie sensibili la nevoile şi dorinţele mele. Asta nu spune prea multe, e destul de general, dar asta vreau eu.

Ştiu că ne-a întrebat dacă vrem să ne căsătorim. Aici au ridicat aproape toate fetele mâna, iar cei 4-5 băieţi au fost mai sceptici, dar şi-au argumentat bine alegerea. Mă amuză cum unele tipe cred că nu sunt împlinite dacă nu se căsătoresc şi ajung să trăiască neunite de vreun act cu cineva. Mă amuză şi panica unora când se trezesc la 20 şi ceva-30 ani că nu au the ring şi se văd deja fete bătrâne şi singure. Eu vreau să mă căsătoresc, la un moment dat. Totuşi îmi dau seama că e o chestie mare, că e pentru totdeauna, sau aşa mi-ar plăcea şi asta mă sperie puţin. Oare voi avea cu cine să fac pasul ăsta? Nu mă sperie suficient încât să încep să îmi fac probleme, mai e mult până atunci, nu neapărat din punct de vedere temporal, ci mai degrabă al şanselor. De fapt nu cred că aş fi nefericită dacă nu m-aş căsători, cu condiţia să am alături acea persoană care să facă asta să nu conteze.

Apoi a venit o întrebare ceva mai dură. Ce faci când „găseşti” în altă persoană acele calităţi, sau acel ceva pe care nu îl poţi regăsi şi în actuala persoană iubită? Şi aici îmi permit să adaug: ce faci când acea altă persoană vede în tine acele lucruri pe care ţi-ai dori să le poată vedea şi actuala persoană iubită? Dacă în ochii acelui om eşti exact cum te vezi şi tu, fără exagerări. Şi dacă e mai mult decât fericit să îţi ofere acele lucruri la care ai renunţat dintr-un stupid instinct de auto-conservare, a ta şi a relaţiei actuale?
Ei bine, ce faci?

De-a lungul discuţiei au fost momente când am simţit că profa parcă vorbea numai cu mine, eram atât de familiară acelor situaţii şi parcă mi-aş fi dorit să nu fiu acolo, să nu le aud, să nu le conştientizez ca fiind probleme, ci doar întâmplări, chestii care se întâmplă şi atât. Ca şi cum ai face pipi.

Şi uite-aşa am ajuns acasă cu dureri groaznice de picioare şi o stare de rău, fizic, preponderent din cauza salatei pe care am mâncat-o. Şi cu întrebări. Şi cu dorinţa ca azi, când profa spunea acele lucruri ca fiind perfect fireşti, să pot să dau din cap şi să zâmbesc arogant.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Despre iubire, din nou.

  1. defbest zice:

    foarte dragut cursul..vreau si eu:)si eu ma simt batran fara the ring si nu sunt fata=)) se pune?

  2. Maria zice:

    pai daca tot sunt zilele portilor deschise la litere… noh, hai la un curs la un moment dat. este cea mai faina materie pe care o facem in facultatea asta.in alta ordine de idei, tu esti tip(ul). tu ai inelul teoretic, tot ce trebuie sa faci e sa te duci la ea si sa i-l dai. presupun ca nu astepti sa fii cerut, nu? :)

  3. Offshore zice:

    da…am reusit sa ti citesc tot articolul, culmea, fara diagonala:) cred ca nu am mai ras de ceva vreme :)o sa ma simt mai bine azi:) fain…pana la urma e bine ca ti ai dat seama ca exista o proiectie a omului ideal. cred ca am scris un art pe blog despre acest fapt – luna februarie „Desert”. ms

  4. Maria zice:

    Hmm… sa inteleg ca articolul meu este entertaining. Ma bucur ca ti-a inveselit ziua, nu stiu daca ma bucur de aprecierea lui totusi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s