unemployed

Am tot zis pe aici cât de mult îmi detesc jobul şi mă gândeam să nu fie degeaba. Aşa că ţin să anunţ că mi-am dat demisia. Da. Tocmai când îmi mergea mai bine. Voi pleca în glorie.
Bine, ei cică nu mă lasă să plec. Au fost discuţii luuungi, interminabile cu şefii în care eram angajatul-model, cel mai perfect, dacă îmi permiteţi. Şi cum dulcegăriile nu au mers, au trecut la partea legală, încercând să mă sperie cu contractul. Of… Am semnat noi un contract (fie el şi de colaborare) pe 6 luni, dar acolo scrie că 1-2 ore de lucru pe zi, atât. Şi nu l-am semnat doar eu.

În fine. Ideea e că mi-am amintit că nu prea am vorbit despre oamenii cu care am lucrat, şi e păcat. Sunt ei mulţi, dar voi încerca să nu uit de niciunul.

Emilia este tipa blondă care s-a angajat odată cu mine şi Elena G. Micuţă, drăguţică şi din Constanţa. Cam piţi şi cam „hai, fată”, dar ok ca om. Ea mi-a propus să ieşim împreună în Turabo şi nu înţelegea de ce nu sunt extaziată de intrare gratis pentru fete şi băieţi atent selectaţi, ca nu cumva să intre vreunul cu tenişi în club.

Elena G. are 30 ani şi un pic. Are 2 copii, dintre care cel mare are 11 ani şi unele probleme cu care face tot posibilul să lupte. S-a căsătorit la 19 ani, dintr-o ambiţie prostească, pentru că i s-a pus ei pata să se mărite. A rămas gravidă şi nu s-a mai dus la facultate. Pe la 20 şi ceva de ani şi-a dat seama că nu a apucat să facă nimic din ce vroia înainte, aşa că a dat la facultatea de institutori şi a şi terminat-o. E profesoară acum, la liceu în Bucureşti, pe lângă jobul de consultant. Stă cu soţul ei numai pentru copii şi regretă foarte mult că s-a grăbit.â

Elena V. era în firmă deja când am venit eu. E o tipă foarte faină, termină facultatea de Ştiinţe Politice şi vrea să se angajeze în PR. Nici ei nu-i place jobul, dar cum nu găseşte altceva, nu pleacă. Ne înţelegem bine, am pierdut de câteva ori vremea împreună după work şi e una dintre persoanele după care îmi pare rău, din firmă.

Andreea T. s-a angajat odată cu Elena V. Se înţeleg foarte bine, lucru care nu e deloc de mirare. Andreea ascultă muzică bună, e tunsă scurt şi vopsită foarte roşcat. Are prieteni şmecheri, care îi fac accesorii din piese de calculator sau dischete sau care o tund. Ea are 28 ani şi e iritată de faptul că „tinerii” cărora li se adresează ofertele companiilor de telefonie sau ale băncilor sunt numai cei până în 26 ani. Şi i-aş da dreptate, deşi se presupune că până la vârsta aia îţi găseşti un job mai mulţumitor decât ce oferă eStilo şi că eşti independent(ă) din punct de vedere financiar.

Adina este coordonatoarea mea. Studentă în anul II la ASE, drăguţă, zâmbăreaţă şi foarte săritoare. Mi-a părut foarte bine că am picat în echipa ei, m-a sprijinit mult şi m-a încurajat, mai puţin când am anunţat-o în privinţa deciziei de a pleca. Am aflat că e catolică şi că are prieten, lucru pe care nu aveam cum să îl ştiu deoarece nu e genul ăla de persoană. Ştiţi despre ce vorbesc.

Andreea C. este în echipă cu mine. S-a angajat cam la 2 săptămâni după ce am venit şi s-a descurcat excelent. Se vedea că îi plăcea şi că pune suflet. Mi-a povestit că face echitaţie şi îmi arată destul de des poze cu calul ei şi cu noul căţel. E foarte iubitoare şi mereu mă întâmpina cu un hug când ajungeam la firmă. Acum îşi dă demisia, odată cu mine. Vrea să se concentreze pe facultate, pe rusă şi pe orice altceva decât job.

Ana-Maria e de mult în firmă. A terminat şcoala de design, aşa că ştie cu ce se mănâncă meseria asta. La început nu prea interacţionam, poate că mi-era puţin frică de ea. E foarte directă şi zgomotoasă, aşa e firea ei, dar nici vorbă de agresivitate. Îmi place de ea, mai ales când povesteşte despre prietenul ei şi îmi place cum i se luminează faţa când ne apucăm să desenăm câte o rochie.

La fel ca Ana-Maria, Ramona a terminat şi ea acea şcoală şi lucrează de ceva timp la eStilo. De ea nu mi-a prea plăcut niciodată, nu era prea dispusă să se împrietenească şi îmi dădea impresia că ar fi arogantă. Nu ştiu dacă e, dar pot să spun că vorbeşte foarte tare la telefon, asurzitor dacă doamne-fereşte te găseşti în aceeaşi cameră cu ea şi încerci să comunici cu cineva tot prin telefon. A, şi are un ringtone foarte enervant.

Rodica e un fenomen. Are vreo 40 ani şi îşi da licenţa în Comunicare şi RP, în cadrul SNSPA. Şi pe ea am evitat-o mai mereu pentru că nu părea dispusă să îşi facă prieteni. Da’ de unde. Puţin zeflemitoare, mai mult directă şi sinceră, nu e doamna Rodica, ci doar Rodica. Avea stilul ei de a vorbi cu clientele şi îi mergea bine aşa. Săptămâna trecută m-a întrebat amuzată în timpul unei crize de strănut a mea dacă plâng, ştiind că vreau să îmi dau demisia.

Raluca e la Arhitectură şi a lucrat cam 2 săptămâni. Nu mergea şi nu îi plăcea, aşa că n-a mai dat pe la firmă. La fel şi Bianca, studentă la Asistenţă Socială, o tipă foarte blândă şi cuminte, căreia „şeful” i-a spus că facultatea ei e din domeniul jobului. Să vă amintesc unde lucram?

Tatiana este Directorul de Resurse Umane, adică tipa cu care am dat interviul şi care a susţinut trainingul de angajare. E şi consultant, pentru câştiguri suplimentare, bănuiesc. Ea a terminat anul trecut, dacă nu mă înşel, CRP la SNSPA. Cu ea am „discutat” săptămâna asta în legătură cu demisia. Nu reuşea să înţeleagă că experienţa ei şi diversele întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii nu au cum să mă facă să rămân, nici când i-am spus asta clar. A rămas să reluăm discuţia după sărbători.

Monica este Directorul de Marketing. E tipa care e în firmă de dimineaţa până seara şi cu care iau legătura pentru majoritatea lucrurilor. Mi se părea aspră uneori şi mă exaspera pentru că de fiecare dată când mă vedea în firmă mă întreba câte întâlniri am în ziua respectivă. Dacă erau 0, mă trimitea repede la telefoane. Dacă erau mai puţine de 3, tot nu era bine, trebuia să mai dau telefoane. La 4 eram felicitată. M-a lăsat cu gura căscată când mi-a spus pe un ton dojenitor să nu stau chiar la toate cursurile, ci să mai vin în firmă să dau telefoane.

Adelina este tipa care sună clientele să le amintească de probe. Nu îmi place de ea deloc, deloc. E foarte neprietenoasă, nu zâmbeşte şi pare scârbită de absolut tot ce o înconjoară.

Vasi e tipa cu uniformele, adică responsabilul de uniforme pentru firmă. E foarte drăguţă, are corp fain şi e amabilă cu toată lumea. Elena nu mai ştiu ce e, e şi consultant, şi coordonator de echipă, la fel ca Vasi. Dar mai e ceva, posibil contabil. Şi ea e drăguţă şi amabilă, dar cam asta e tot ce pot spune.

Şi am ajuns la Dragoş. Singurul tip din firmă, mă rog, pe lângă celălalt director, care nu prea dă pe la sediu în timpul zilei de lucru. Deci Dragoş. Director. La şedinţe ceartă prieteneşte tipele care nu şi-au făcut numărul de întâlniri şi e dispus să te ajute, în limitele în care ajutorul lui va fi răsplătit cu mai mult timp investit în muncă. Nu e de acord cu mersul prea des la facultate, dar încurajează renunţarea la diverse activităţi extra-job în favoarea firmei. Discuţia în care i-am spus că vreau să renunţ a fost ca o despărţire proastă, în care argumentele mele erau că nu mă face fericită (jobul), că nu merită din punct de vedere financiar (dacă eram piţipoancă…) şi că lu’ mama nu îi place de el (tot de job, dar nici după Dragoş nu se omoară). El era stângaci şi se fâstâcea şi nu mă privea în ochi. Groaznic lucru. Poveste menită să mă facă să mă răzgândesc: „În anul I m-am angajat şi eu şi pe atunci aveam 3 priorităţi: facultatea, jobul şi viaţa personală, în ordinea asta. Când am terminat facultatea, au dispărut două dintre ele, şi am rămas cu jobul”. Pe bune? Păi eu tocmai de asta fug. Şi cred că aşa ar trebui să procedeze oricine.

N-am scris despre toţi-toţi. Mai sunt oameni care au venit şi au plecat, două piţipoance portocalii de douăj’ de ani care au plecat la 2 săptămâni după ce am venit eu şi care erau de-a dreptul penibile, pentru că îşi povesteau vieţile incredibil de interesante în timpul şedinţelor mele de telemarketing. Şi mi-era greu să mă concentrez să spun speechul când una din ele povestea cum unul din iubiţii ei a cerut-o dă nevastă în club cu o seară înainte da’ ei îi place mai mult dă ălălalt şi nu ştie ce să facă. Fată, ce încurcătură!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oameni și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la unemployed

  1. Anonymous zice:

    vezi ca ai mancat un ‘m’ din titlu.cat despre articol, bine ca ai scapat :)) si eu am avut o experienta asemanatoare acum vreo 2 ani…

  2. Maria zice:

    mulţam, nu văzusem.adevărul e că încerc să o iau mai mult ca pe o experienţă şi atât, relevantă ca atare.tre’ să întreb: de ce nu se semnează lumea când comentează? pentru că inevitabil încerc să recunosc un stil al vreunei persoane cunoscute în comentariu şi poate chiar nu e cazul.

  3. Laura zice:

    comoditate, cel putin in cazul meu.si din moment ce nu ne cunoastem, nu vad asta ca pe ceva necesar :)

  4. Maria zice:

    mulţumesc că ai pus numele totuşi :)

  5. Anonymous zice:

    Felicitari!Acest blog a fost selectat pentru ZBB ( Ziua Bloggerilor Bucuresteni – 30 mai ). Este primul eveniment offline al bloggerilor din Romania. Informatii si inscrieri pe zbb-2009.ro Te asteptam in echipa de protocol a festivalului !

  6. Gina zice:

    Buna vroiam sa te intreb daca ai plecat inainte de perioada de 6 luni si daca ai platit suma respectiva thnx

  7. tania.pavlicenco zice:

    Buna! Apropo de Estilo. Am si eu o cunostinta care cred ca inca mai lucreaza la ei. De vre-un an si ceva se angajase la ei. Pe vremea aia nu era clauza asta in contract; parca mi-a povestit ca la vreo 6 luni s-a introdus taxa de 100 sau 50 de euro. Am inteles ca erau persoane care plateau si apoi plecau. Mi-a tot povestit diverse legate de firma. M-am mirat cand am citit articolul si comentariile voastre ca ea era foarte incantata. Faceau diverse chestii de la traininguri foarte misto pana la team-buildinguri, iesiri, karaoke….M-as fi angajat si eu din ce imi povestea…

    • Maria zice:

      Depinde şi de om. Mie nu îmi plac vânzările şi nici nu mi se potrivesc, şi eram încurajată să fac ceva ce nu îmi place. Teambuildinguri am făcut şi noi, la fel şi traininguri destul de faine… Doar că nu te angajezi într-un loc doar pentru partea de fun, nu? Că 6-8 ore pe zi tot le petreci dând telefoane la întâmplare şi alergând prin oraş.

  8. Contabil zice:

    Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

  9. sorinik zice:

    Mai tii minte discursul de agatat cliente?daca da, esti draguta sa mi-l zici si mie?
    k am un prieten care vrea sa-si faca o fima de genu asta si ar avea nevoie de informatii din interior.multumesc

    • Maria zice:

      Dragă Sorinik, îmi amintesc perfect cursul de agăţat cliente, e una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am şi m-a ajutat atât de mult în viaţă şi carieră! Am un caieţel plin de notiţe şi desene inspiraţionale de atunci, ba chiar şi autograful tipei care l-a susţinut. Dacă vrei, putem să ne întâlnim să îţi povestesc şi îţi arăt şi caieţelul, doar că te anunţ de acum că nu te voi lăsa să-l atingi. Mă străduiesc să îl păstrez în condiţie cât mai bună pentru că sunt sigură că într-o zi îl voi putea vinde pe internet în schimbul unei sume foarte mari de bani cu care o să construiesc un adăpost pentru pisicile din Bucureşti.
      Transmite-i prietenului tău felicitările mele pentru idee, chiar mă gândeam cât de mult avem nevoie de firme de genul ăsta. M-aş bucura să îi pot transmite informaţii din interiorul firmei. Nu mai sunt la curent cu ultimele bârfe, însă am câteva numere de telefon ale unor foste colege şi îi pot face un rezumat. De asemenea, cred că m-aş putea infiltra din nou în firmă sub pretextul unei vizite spontane, timp în care aş putea fura cel mai recent catalog cu modele şi o listă de cliente fidele. Desigur, n-o voi face pe degeaba. Nu mă înţelege greşit, vreau să îl ajut pe prietenul tău să îşi ducă visul la îndeplinire şi aş face-o fără să cer nimic în schimb, însă am nevoie de bani pentru adăpostul de pisici. Momentan am un coteţ vechi în care locuiesc 40 de pisici, iar 12 dintre ele sunt gravide. Visul meu este să construiesc o aripă de maternitate pentru coteţ, doar că stau cam prost cu banii de când m-au dat afară de la ultimul job. Crezi că prietenul tău ar putea să îmi ofere un loc de muncă în firma lui?
      Aştept cu nerăbdare răspunsul tău. Te îmbrăţişez,
      Maria.

  10. elena zice:

    Buna!pentru cei care au lucrat la Estilo.As dori si eu listele cu clientele (fidele, si nu numai).Ofer recompensa!

  11. elena zice:

    Ti-am trimis un mail, dar nu mi-ai raspuns pana acum.Sa inteleg ca nu te mai inereseaza?

  12. roxana zice:

    buna tuturor! cei ce ati lucrat aici , imi puteti spune cum decurgeau lucrurile ? gen puteai face comenzile impuse ori daca ti se platea transportul ceva? treb a ma decid,….sunt chemata la semnarea contractului cica…dar nu a oferit prea multe inform

    • Maria zice:

      Ți se decontează un singur abonament lunar, atât. Fără taxiuri, fără benzină, iar multe drumuri vor te vor costa mai mult decât merită. E un job jenant de pe urma căruia nu prea ai de câștigat, mai bine îți vezi de treabă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s