Disposable

Acum ceva timp îmi propuneam, având ca scop să fiu mai apreciată de oamenii din jur, să le arăt că nu sunt indispensabili. Că se poate şi fără ei. Mi se părea tare inteligent din partea mea, aşa o să vadă că nu sunt singurii din lume şi vor începe să se poarte mai bine.

Ţeapă mie. Pentru că mie unii oameni chiar îmi sunt indispensabili şi de neînlocuit. Mă puteam preface o vreme, am şi făcut-o, dar fără succes. De ce? Pentru că am ratat marea problemă. Eu nu sunt indispensabilă pentru ei. Trebuie să fie bidirecţională chestia asta. Altfel nu merge.

Aşa că se poate foarte bine fără mine. Sunt de acord. Şi eu m-aş descurca excelent fără mine.

Maică-mea mi-a redemonstrat azi că habar n-are să fie părinte. Chiar dacă tot ce zice ar fi adevărat, şi probabil este (din nou ţeapă mie), nu e nevoie să mi le trântească aşa cum o face. Şi uite-aşa e sâmbătă seara, Noaptea Muzeelor, iar eu sunt acasă şi scriu articolul ăsta plângăcios, în timp ce toată lumea mea indispensabilă se distrează afară.

Nici eu nu mi-aş bate capul cu mine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s