În sfârşit

M-am gândit o vreme la momentele pe care le-am calificat drept „geniale” de-a lungul timpului, fie că au fost nişte mici dorinţe care se îndeplineau, fie lucruri spontane, ca ocazia de a dansa împreună cu băieţii de la Kumm pe scenă sau prima oară când m-a luat în braţe. Sunt amintiri foarte, foarte dragi şi uneori simt că nu mi s-au întâmplat mie, că parcă nu le meritam.

Oricât de faine ar fi, cred că am ceva şi mai bun. Cel mai mişto lucru pe care l-am făcut vreodată. Mereu am crezut că e floare la ureche să organizezi un surprise party. Alegi un loc, iei câteva chestii de mâncat/băut, chemi lumea şi îl păcăleşti pe sărbătorit. S-a dovedit că e mai complicat decât pare.

Acum vreo 3 săptămâni m-am pus pe plănuit. Am scris frumos pe o foaie lucrurile pe care trebuie să le fac, oamenii pe care trebuie să îi chem, ba chiar şi un plan de a-l aduce pe starul petrecerii la noi. Între timp am aflat că oamenii nu prea vor să faci petreceri la ei pe bloc, că până şi clădirile părăsite trebuie închiriate, cu cerere şi tot tacâmul şi că micii proprietari de viluţe recurg la trucuri ieftine ca să te facă sa dai mai mulţi bani pentru nimic în plus.

Am uitat să spun. Petrecerea supriză era pentru Filip, despre care sigur ştiţi dacă aţi mai citit un articol-două pe blogul de faţă. Venea ziua lui şi nu ştia ce să facă, aşa că ideea mea l-ar fi scăpat de o grijă. În plus, nu găsisem niciun cadou satisfăcător până atunci şi era cazul să fac ceva în legătură cu asta.

Revenind la organizare. Am găsit un apartament frumos în Braşov, cu scară interioară, la mansardă, l-am închiriat pentru o noapte. Planul era simplu: strângem gaşca şi mergem la Braşov, umplem apartamentul cu baloane şi bunătăţi, iar el, între timp, petrece o după-amiază plăcută, dar mult prea lungă în compania familiei, în acelaşi oraş. Fără să bănuiască nimic, urma să fie adus la noi la uşă, sub pretextul vizitei unor unchi pe care nu i-a văzut vreodată.

Şi lucrurile chiar s-au întâmplat aşa. Numai că între timp s-au consumat nervi de partea mea, ne-a fost schimbat apartamentul, eu m-am pomenit cu o iritaţie la ochi din cauza căreia părea că plâng mai tot timpul, lucru pe care l-am şi făcut spre sfârşitul petrecerii, când oboseala şi emoţiile m-au invadat. Au fost nişte zile trăite foarte intens, cu frica în sân, ca nu cumva să afle sau să se prindă, cu mailuri de ameninţare trimise invitaţilor, ca nu cumva să se dea de gol şi atâtea emoţii, toate la un loc. Am găsit şi cadoul perfect în final, iar când l-am văzut intrând pe uşa apartamentului, zâmbind forţat pentru unchii săi, iar apoi rămânând fără cuvinte timp de un minut întreg, atunci, atunci a fost momentul genial în care m-am gândit cât sunt de norocoasă că am pentru cine să fac asemenea lucruri.
Pentru că el chiar merită.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la În sfârşit

  1. dana zice:

    e super k ai fakt aja cva pt gajik-tu. el c a fakt d ziua ta? t pooop, scri mijto!!!

  2. Maria zice:

    Mersi :)De ziua mea (în dec) mi-a făcut un tricou Radiohead (una din trupele mele preferate) foarte reuşit, desenat de el. Şi pe care îl port foarte rar pentru că mi-e frică să nu i se ia la spălat imprimeul.

  3. Cristina zice:

    cat de sweet suna. nu stiu multi tipi care ar fi dispusi sa faca asta :) poti sa pui o poza cu tricoul? ..curiozitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s