Alţi oameni, alte poveşti

Îmi amintesc cu mare plăcere de poveştile cu oamenii dragi. Nu de puţine ori mă surprind zâmbind în geamul de la metrou pentru că gândul mă purtase către una din aceste poveşti, fie ea reală sau doar în mintea mea. Am tot scris aici despre ei, pentru că, în fond, mă reprezintă. Dar n-am scris despre oamenii faini pe care i-am cunoscut recent şi care îşi fac loc destul de rapid în categoria sus menţionată, aşa că post-ul ăsta, pe care îl tot încep de vreo două zile, le este dedicat.

Cu ea am click-ăit instant. E un sentiment extraordinar, mai ales că lucruri de genul ăsta nu se prea întâmplă. Eu nu ştiam mare lucru despre ea înainte să ne cunoaştem, iar ea ştia câteva răspunsuri completate pe fugă într-un formular. Am simţit că vorbim aceeaşi limbă. Că orice aş spune, omul ăsta mă înţelege, şi, mai mult decât atât, chiar mă înţelege.
Ne ştim de numai o săptămână şi n-aş avea nicio problemă să îi povestesc toate tâmpeniile din capul meu la un pahar de vin. Îmi place pentru că văd în ea genul de om pe care aş vrea să îl văd şi în mine şi pentru că mă motivează să încerc să devin acea persoană faină care aduce zâmbete pe feţele oamenilor care abia o cunosc. Gata, am respirat. I-am împărtăşit mica obsesie pentru pisici şi mi-a pictat nişte cercei foarte, foarte drăguţi în culorile mele preferate. Iar eu i-am făcut pachet brownies, să-i ţină companie pe drumul spre Braşov.

El… el mă uimise mai demult cu pozele faine pe care le făcea. În rest, ştiam câte una-două chestii de la diverse persoane şi îmi făcusem o oarecare idee. Am ajuns să îl cunosc personal şi mi-am dat seama că e o persoană foarte mişto, deşi detestă cuvântul.
Nu-mi place când se închide în el şi nu vorbeşte despre ce îl macină, deşi probabil că nu l-aş putea ajuta oricum. E tipul care mi-a luat ciocolată ca să îmi înveselească ziua. Râde de calităţile mele de fotograf, dar îşi face timp să îmi spună unde greşesc şi cum să îmi îmbunătăţesc tehnica. I-am zis la un moment dat că îmi place o fotografie de-a lui şi că o vreau pe perete şi m-a luat în serios. Două săptămâni mai târziu îmi înmâna un print de mai mare frumuseţea pe care încă n-am avut timp să îl agăţ.

Despre ultima persoană mi-e mai greu să vorbesc, pentru că abia ne cunoaştem. Din vorbă în vorbă pe facebook, am ajuns să pălăvrăgim şi pe messenger. Ne-am cunoscut pe bune abia vineri seară la lansarea noului album KUMM (care sună atâââât de bine), unde am dat o mână de ajutor la organizare, tot mulţumită lui.
Nu ştiu câţi oameni mi-au dat o şansă fără să ştie prea multe despre mine. El a avut curajul. Şi dacă asta nu era suficient să demonstreze că e un om fain, atunci puţinul timp pe care l-am petrecut în seara aia sigur a reuşit. Omul ăsta transmite nişte sentimente foarte… pe sufletul meu şi simplul fapt că nu pot descrie în cuvinte arată că e ceva special. E altfel. E o persoană lângă care mă simt în armonie cu mine şi asta contează enorm.

Oamenii ăştia trei mă tot fac să zâmbesc prosteşte în ultima vreme. Şi e bine. Liniştitor. Ca atunci când eram mică şi, seara de 29 decembrie stăteam lipită cu nasul de geam la căldura caloriferului şi priveam fulgii de zăpadă minute în şir. Şi ştiam că a doua zi va fi specială, că aveam să mă fac mare şi să mă bucur de oamenii dragi care aveau să îmi fie alături.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oameni, povesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Alţi oameni, alte poveşti

  1. cătălin zice:

    I resent that. Everything. You lie. :))

  2. Maria zice:

    M-ai dat de gol.

  3. paula zice:

    *zâmbet total tâmp*<3

  4. George zice:

    and my brownies … :(

  5. Maria zice:

    data viitoare mă voi asigura că vei primi mai multe :) promit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s