Pe fugă

Oamenii nu se schimbă. Desigur, îşi schimbă culoarea părului, hainele, forma corpului şi chiar sexul, dar niciodată nu vor deveni altă persoană, un alt schelet pe care se vor adăuga calităţi şi defecte noi.

E o lecţie pe care o învăţ de ceva vreme şi pe care mi-o amintesc ocazional, dar care îmi scapă de cele mai multe ori. Sunt oameni care mereu au fost răi, egoişti, nesimţiţi, sau, din contră, extraordinari şi iubitori, şi cel mai probabil vor rămâne aşa restul vieţii. E nevoie de ceva uriaş care să îi schimbe şi, să fim sinceri, nu prea avem parte de evenimente cu adevărat uriaşe aşa des.

Dacă aş face new year’s resolutions, probabil că aş trece pe listă şi un fel de curăţenie generală la capitolul „oameni”. Adică un pumn de curaj să înfrunt realitatea şi să accept că într-adevăr, unii oameni nu se vor schimba şi că o parte din nefericirea mea li se datorează. Poate face parte din marele proces al maturizării, sau poate e doar spiritul anului nou.

În altă ordine de idei, să aveţi parte de petreceri cât de cât ok în noaptea asta. Să nu surziţi de la petarde şi să nu vă plouă prea rău dacă staţi pe afară. Să vă bucuraţi de oamenii pe care îi veţi avea în jur şi să mângâiaţi măcar o pisică. Eu am una în scara blocului pe care deja am adoptat-o. Sper să o mai găsesc acolo şi la anu’.

Pe anu’ viitor, crocodililor!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oameni și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Pe fugă

  1. D-ra Ralu zice:

    incredibil, exact despre asta vorbeam aseară. se pare că realizarea asta e în aer.pe de altă parte, eu n-o cred. sau aş nuanţa-o în "de obicei / cei mai mulţi nu se schimbă fundamental". sau ceva de genu'.pe de încă altă parte, an nou fericit, ma chere, cu fix ce vrei tu. (nu cu ce-ţi trebuie. nobody really wants the perfect life.)

  2. Maria zice:

    Păi exact asta ziceam. Scheletul rămâne acelaşi, restul sunt doar detalii şi probabil că asta e partea cea mai nasoală şi înşelătoare. Mulţumesc, toate urările de bine şi în direcţia ta.

  3. D-ra Ralu zice:

    bine, aici intră şi toată discuţia cu "ce e detaliu şi ce e fundamental". but let's leave it to the philosophers.had a good New Year's?

  4. Maria zice:

    Ok-ish, mai degrabă. Pe principiul "se putea mai rău". Tu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s