Uite-aşa se adună restanţele

Fără efort. Tot ce trebuie să faci e să te trezeşti în dimineaţa examenului şi să nu poţi să te ţii pe propriile picioare. Dacă ai greţuri primeşti puncte în plus la prezenţa scenică, dar din păcate examenul tot picat rămâne. Aşa că antropologie dragă, ne vedem în vară, când voi ţine regim înainte să mă prezint la examen.

În altă ordine de idei, azi am făcut şi alte lucruri în afară să zac în pat degeaba. Tocma am văzut Avatar (da, huooo, ştiu) laaa…. chestia aia cool care se numeşte IMAX. Dincolo de faptul că mi-am dat ultimii bani pe bilet, şi ăla redus, a fost o experienţă dureroasă de 3 ore. Nu zic nimic în nume de rău pentru cei de la cinematograf, a fost frumos, scaune comfortabile, ecran cât cinşpe elefanţi şi cola nu atât de diluată. Doar că ochelarii 3D să zicem că nu sunt la fel de eficienţi pe persoane ca mine, care au nevoie de alt rând de ochelari ca să distingă contururi. Aşa că majoritatea timpului am stat fie încruntată, fie cu un ochi închis (da, ştiu, am ratat din experienţa tridimensională), fie am ales să văd dublu.

Cât despre film, a fost ok. Taică-miu a fost foarte impresionat de el când l-a văzut şi m-a avertizat că s-ar putea să nu fie pe gustul meu, că mie nu-mi prea plac poveştile. O şti el mai bine. Ce-i drept, m-au iritat puţin momentele siropoase. Dacă acele creaturi erau complet străine de noi, erau complet diferite, eu nu pot să pricep de ce era nevoie să se sărute la fel ca oamenii. Când Jack se apropia să o pupe pe fată mă aşteptam la paf! ditamai neînţelegerea, că doar na, culturi diferite. Da’ de unde. Şi n-am de gând să vorbesc despre ce au făcut apoi.

Asta a fost minunata mea zi de marţi. O restanţă, o durere de cap şi o experienţă 3D. Unde mi-e episodul nou din How I Met Your Mother?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în random și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Uite-aşa se adună restanţele

  1. Pingback: Ce-i cu voi? | a plus tard crocodile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s