Now we’re going to different parties

Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre concertul Kumm de la care tocmai m-am întors.

Înainte de a intra totuşi în subiect, ţin să împărtăşesc cu voi o mirare: ce anume de pe faţa mea dă de înţeles că nu ştiu oraşul ăsta? Că nu ştiu că un drum e de 3 ori mai lung decât altul şi că are semnificativ mai multe semafoare. Nu trebuie să fii şofer să ştii chestiile astea. Trebuie doar să locuieşti măcar un an în Bucureşti şi n-ai probleme. Azi mi-am luat inima în dinţi şi i-am zis unui taximetrist cu cea mai dulce voce că drumul ălălalt e parcă mai scurt, nu?

Revenind. Am ajuns la concertul Kumm cu ochii umflaţi. Cu 5 minute înainte de a pleca nu aveam cu cine merge, nici bani de intrare sau taxi. Nu ştiu cum de s-a milit maică-mea de mine şi mi-a dat bani să iau şi eu taxi, că pe vremea asta nu se pune problema de scos maşina. Când am intrat eu în Clubul Ţăranului, Ostava erau deja pe la jumătatea concertului. Am oscilat între a sta cuminte în spate şi a merge în faţă să fac poze. Cum n-am mai fost niciodată singură la vreun concert, am zis că la ăsta rămân în spate. N-am putut. Băieţii aia sunau excelent. Dincolo de faptul că sunt nişte burtoşi, cu excepţia tipului de la tobe, care e slăbuţ, şi a chitaristului, care are ceva corp de rockstar cu început de burtică, dincolo de faptul că basistul făcea cele mai amuzante feţe în timp ce cânta, că solistul arăta puţin ca desprins dintr-o nuntă la care ar fi cântat la ţambal şi că tobarul parcă ar fi preferat să dea la sapă în loc să cânte, dincolo de toate astea, aveau nişte melodii foarte faine şi au făcut spectacol. Ostava, tot respectul meu, promit că vă voi asculta.

Începusem să mă binedispun. Cum au urcat băieţii de la Kumm pe scenă mi-am amintit de ce îi iubesc atât de mult. I-am văzut de atâtea ori live încât aproape că le ştiu fiecare mişcare şi fiecare şoaptă. I-aş putea asculta tot concertul cu ochii închişi. Şi totuşi simt atâta bucurie în fiecare acord, în fiecare solo al lui Oigan, în ţigara pe care o apride mereu pe Butterflies şi o atârnă de chitară, în zbânţuiala de pe Sex with animals şi în haosul incredibil de pe Curse. Îmi place atât de mult să îl văd pe Iordache, să îi aud improvizaţiile şi să sar alături de el pe 1000 de chipuri. Să simt fiecare bătaie a lui Paul în tobe, să simt cum creşte în mine bucuria de a fi acum-aici, să mă amuze cum se strâmbă uneori când bate şi să rămân complet trăznită când se ridică şi cântă pe Different Parties. Să îl văd pe Erhan cum stă în colţul lui însă simte muzica şi se mişcă în stilul lui caracteristic şi foarte funky, sau pe Kovacs cum cântă majoritatea melodiilor cu ochii închişi. Să-l văd pe Cătălin cum se bucură, pentru că l-am văzut şi trist, cum de fiecare dată la Butterflies facem rutina de karaoke, la fel ca la 1000 de chipuri, cum îmi frânge complet inima pe Pop Song sau Different Parties şi apoi cântă cu cea mai dulce voce şi cel mai cald zâmbet şi ochii închişi.

După fiecare concert îmi vine să mă duc la oamenii ăştia şi să îi îmbrăţişez cât de tare pot. Sunt foarte fericită că există şi că am ocazia să văd atât de des live o asemenea trupă. Concertul de azi a fost ireproşabil. Dacă de obicei Kumm sunt îndeajuns pentru a-mi face inima bucăţi şi a mă face fericită simultan, de data asta au cântat Creep în final. Atât de heartbreaking, atât de frumos. Şi poate că sunt o groupie pentru majoritatea oamenilor, însă pentru ei Kumm nu înseamnă nici pe departe ce văd eu în formaţia asta şi ce simt în fiecare melodie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte, fotografie, muzica, oameni și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Now we’re going to different parties

  1. sounds like fun. concertul de acu’ un an de la Tzaran a fost si el rupere. le place locul, clar.

  2. Creep? Mmmmmmm…..8->

    • Maria zice:

      Dadada, au cântat ambele trupe melodia, vorba lui Oigan: a fost atât de mişto concertul încât îşi permit să facă varză cântecul ăsta la sfârşit. Dar nu l-au făcut :)

    • Maria zice:

      uau. acum am intrat pe blogul tău şi este atât de yummy pentru un radiohead lover… just earned yourself a place in my blogroll

  3. Anna Pope zice:

    Ma bucur sa aflu ca nu sunt singura care se plimba tiptil pe linia dintre admiratie si fangirl/groupie. Superb review, regret ca nu am fost la concert (a naibii sesiune) dar ma alinta gandul ca stiu sigur ca baietii acestia sunt mereu fantastici de fiecare data si ca nu o sa dezamageasca data viitoare cand ii prind :)

    PS: Great blog, you have an amazing way with words!

    • Maria zice:

      Îţi ştiu pozele :D Recunosc numele de pe semnăturile pozelor de la concerte Kumm. Mulţam frumos pentru apreciere şi muuultă baftă la examene :)

  4. Anna Pope zice:

    Aww, thank you! Si eu tocmai ma intorsesem pe blogul tau sa comentez cat de mult imi plac pozele tale :) Eu zic sa ne dam aparat in aparat la urmatorul concert :))

    Si cred ca am tot fost prin aceleasi locuri oricum: de multe ori la Kumm, la Sirna, pe la Amsterdams… Small internet! And very small world indeed!

  5. Maria zice:

    Clar :D Am auzit aseară ceva de 25 (parcă) februarie în Mojo… ne vedem acolo.

  6. Anna Pope zice:

    Oh yay, atunci am scapat si eu de chinurile invatatului :D De abia astept sa dansez pe muzica lor din nou, a trecut mult prea mult!

  7. Pingback: Ce-i cu voi? | a plus tard crocodile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s