I hear the good girls die

Se întâmplă ceva cu mine de o vreme şi simt că nu mă pot împotrivi. Habar n-am când a început, cine ştie de la ce a pornit şi chiar n-am idee cum să mă descurc. Simt totuşi că face parte dintr-un plan mai mare şi că nu-i de rău.
De la o vreme am început să simt lucrurile mai intens. Mai fizic, ca să zic aşa. Câte-o lovitură adânc înfiptă în stomac pentru lucrurile nasoale, câte-un nod în gât care îmi taie respiraţia de câte ori vâd ceva extraordinar. Ce-i drept, mereu am simţit momentele nasoale în stomac, dar niciodată nu mi s-a întâmplat să mă emoţioneze atât de tare lucruri sau oameni care îmi plac. Şi nu vorbesc de clasicii butterflies din stomac, d-ăia am avut mereu.

Acum două zile mă uitam pe youtube la filmări de la Oxegen de anul trecut, când am fost şi eu. Şi-aşa mi s-a pus nod după nod, am simţit că nu mai am aer şi că încep să plâng ca un copil mic. Nu de tristeţe, nici de fericire. Pur şi simplu. Şi nu era PMS, vă zic sigur. Pe „Run” de la Snow Patrol şi pe asta de mai jos am cedat.

Nu ştiu ce-i cu mine, zău. Azi citeam articolul din Decât o Revistă scris de Alina şi Paul, pe care am avut ocazia să îi cunosc pe vremea când participam cu toţii la Fursecul Mecanic. Atunci habar n-aveam ce poveste frumoasă ascundeau şi nici măcar nu m-am întrebat. Am fost cinică la lansare, când Paul a citit partea lui de poveste. Dau vina pe faptul că nu îmi place să mi se citească poveştile, ci prefer să mă bucur de ele singură. Am citit pe nerăsuflate articolul, revenind din când în când la câte un pasaj. Şi n-am putut să mă abţin, mi s-a tăiat respiraţia, nodul din gât nu mă lăsa nici să înghit în sec. Sunt o epavă, mi-am zis. Nu o pot ţine aşa, pentru că sincer sunt prea multe lucruri şi prea mulţi oameni care îmi taie respiraţia, iar eu nu sunt destul de puternică să controlez ce simt.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în random și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la I hear the good girls die

  1. Alex Marius zice:

    din fericire nimeni nu e atât de puternic

  2. vlad zice:

    Ar trebui să-ți iei un concediu departe de civilizație unde să nu te lovească sau uimească nimic… Stai liniștită câteva zile și gândește-te la nimic, o să-ți treacă :)

  3. Maria zice:

    Mă, eu mă bucur că întâlnesc oameni şi văd lucruri care îmi taie respiraţia. Sunt puţin speriată că e ceva complet nou ce mi se întâmplă şi ceva mai greu de controlat.
    Cât despre departe de civilizaţie, n-aş fi în stare. M-aş întoarce gonind din orice cătun în care mi s-ar promite liniştea. Thinking about nothing sounds great, though :)

  4. D-ra Ralu zice:

    Ştii „Funny the Way It Is” de la Dave Matthews Band? E, are un vers care zice „On a soldier’s last breath, his baby’s being born.”
    Ascult piesa aia de când a ieşit, de aproape un an. Pe versul ăla încă îmi dau lacrimile.
    Deci stai blând, e normal :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s