I couldn’t see the enemy till he was close behind

Din veşnica serie „iar am uitat de blog”, revin cu un post vinovat şi scris pe fugă despre de ce n-am mai trecut pe aici de o săptămână şi ceva. Sinceră să fiu, am deschis de câteva ori fereastra cu gândul să mai povestesc despre câte ceva, dar am tot amânat momentul.

Ultima săptămână a trecut mult prea repede pe lângă mine. Am fost la NexT mare parte din timp, unde am voluntariat. Urmează şi un fel de review al festivalului, văzut din interior şi cu mai mult accent pe oameni decât pe filme. Abia de i-am văzut pe ai mei pe acasă şi zău de mai ştiu ce am mâncat toată săptămâna. Drept pentru care primele două zile după NexT am dormit cu nesimţire câte 10 ore pe noapte şi încă nu mi-a ajuns.

Şi ca să aveţi şi voi ceva de câştigat din articolul ăsta, Beck’sperience de anul ăsta e gratis şi îi aduce pe Noisettes şi Codeine Velvet Club la Romexpo. Tot ce trebuie să faceţi e să vă înscrieţi pe site-ul lor şi să vă printaţi invitaţia. Hai că parcă încep să se întâmple şi la noi chestii faine.

PS: ia uite ce frumos a scris Dobro despre tripuri muzicale. Şi ce mă bucur că încă rămân cu ochii pironiţi într-un punct fix minute în şir din cauza unor melodii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în muzica, random și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s