All I need

Acesta este un alt post despre oamenii din viaţa mea. De data asta despre cei la care mă uit cu recunoştinţă pentru că mă lasă să fiu lângă ei când au nevoie. Pentru că e un sentiment grozav să ştii că e în puterea ta să îi faci cuiva ziua mai bună.

De-a lungul timpului am tot încercat asta cu diverşi oameni. Prin clasa a şaptea eram mai toantă din fire şi lăsam cam jumătate din clasă să îşi copieze temele, ba chiar îi ajutam să reformuleze unele lucruri ca să nu pară copiate. Nu mi se părea prostie din partea mea, ba chiar credeam că le fac un bine şi mai, mai le mulţumeam că mă lasă să îi ajut. Colegului meu de bancă îi rezolvam mai mereu jumătate din lucrări şi nici măcar nu aşteptam un „mulţumesc” după. Şi tot prin a şaptea, îl sunam aproape zilnic pe unul dintre băieţii de care îmi plăcea ca să văd ce mai face şi în final tot ajungeam să îi dictez temele pentru ziua respectivă integral.

Acum nu mai am ce teme să fac pentru alţii. Dar satisfacţiile sunt ceva mai mari când un om la care ţin mă lasă să îl ajut cu problemele lui. Sau mă lasă pur şi simplu să exist în viaţa lui. Poate că sună banal şi copilăresc din partea mea, dar zău de nu le sunt recunoscătoare oamenilor ăstora.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în oameni și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s