Lasciv

Voi sări peste orice fel de introducere legată de ce fel de zi acum avut, pentru că e irelevant. Ziua a început când Alex Harding, Bob Stewart, Bruce Williams, Sam Newsome, Derrek Philips şi Lucian Ban au urcat pe scena din Green Hours şi au început joaca. Cu alte cuvinte, Tuba Project, 6 oameni incredibil de haioşi şi evident, talentaţi, care au strâns un Green Hours mai plin decât am văzut vreodată

Am ajuns destul de spontan la concert, de dragul celui de acum vreo doi ani unde l-am ascultat prima oară pe Alex Harding. Am descoperit un Green Hours foarte schimbat şi plin ochi de lume. Tuba Project au început cântarea pe la 9 şi timp de două ore ne-au făcut să bâţâim din picioare pe scaune şi să visăm undeva departe pe ritmurile mai slow, pentru ca în final să ne ridice pe toţi şi să ne invite la dans. N-a fost un alt concert de jazz. Nici măcar nu a fost un concert de jazz, ci atât de multe lucruri la un loc: de la solo-urile absolut demenţiale ale fiecărui instrument, până la glumiţele strecurate de băieţi din când în când. A fost beatbox-ul neaşteptat al lui Derrek spre final, care a dus concertul în cu totul altă zonă decât iniţial. A fost Mircea Toma, zâmbind cu gura până la urechi şi căutând privirile oamenilor care simt la fel muzica celor de la Tuba Project. Au fost lungile aplauze după terminarea concertului şi strigătele de bis, care au rămas doar drept mulţumiri pentru două ore excelente.

Şi în încheiere, vă las să vă delectaţi cu vorbele înţelepte ale unui tip din spatele meu, către prietenul şi însoţitorul lui la concert: „Bă, saxofonul e cel mai lasciv instrument, te fuuţi pe eeeel…”. Ne putem gândi cu toţii la continuări ale acestei fraze care i-ar fi dat şi mai mult efect, nu?

Şi cea mai faină melodie a serii, probabil: Spirit, take my hand away, by Alex Harding.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte, fotografie și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s