I got it all, yes it’s true

Din seria concertelor la care merg, hai să vă povestesc şi despre altceva decât KUMM. Ştiu, greu de crezut că mai ascult şi alte muzici, dar chiar aşa e. Şi ca să vă surprind şi mai tare, aseară am fost la The Mission, unde i-am văzut live pe The Model, Moderat şi Simian Mobile Disco.

Locul meu nu era acolo. Am simţit asta de când am ajuns la porţi, unde cei doi nenea de la intrare mi-au zis pe un ton compătimitor că „ştii, trebuie să ai peste 18 ani ca să intri aici”. M-am amuzat şi am scos mândră portofelul, unde aveam permisul de conducere, lucru care i-a făcut să exclame că „te pomeneşti că ai 19 ani”. S-au lămurit băieţii din buletin că sunt ceva mai bătrână şi m-au lăsat să intru.

Am fost întâmpinată de lasere şi diverşi „practicieni” de marketing, care m-au bombardat cu flyere, cartele şi ţigări. Nişte domniţe, şi ele probabil studente-„practicante” de comunicare şi marketing, umblau semi-dezbrăcate şi cu beculeţe pe ele, ca să nu le ratezi cu privirea, şi împărţeau flyere cu Ballantines. Odată ce am trecut de toţi ăştia, am ajuns lângă scenă, unde The Model punea muzici destul de faine şi câţiva entuziaşti se bâţâiau. Atmosfera era destul de mişto, lume puţină, aerisit, oameni fericiţi. Aş fi scris pe twitter despre asta, dar n-am prins niciun wireless funcţional, deci aflaţi abia acum.

Până la Moderat se adunase destul de multă lume, deja ne puteam spune un crowd. Băieţii au deschis cu A New Error, pe care am ascultat-o un sfert cu ochii închişi, şi restul cu privirea fixată pe visualuri. A sunat ceva de genul ăsta, păcat că n-a prins de la început cine a filmat. M-au impresionat ca show cei de la Moderat, sinceră să fiu. Nu sunt obişnuită cu concertele electro, deci nu ştiam exact la ce să mă aştept, dar mi-a plăcut faptul că au cântat şi la un Telecaster şi voce şi că nu a fost totul înregistrare.

După Moderat a fost o pauză mult prea lungă, timp în care s-au montat echipamentele celor de la Simian. DJ-ul n-a fost prea atent, pentru că am ascultat de vreo 3-4 ori aceeaşi melodie, un remix după Rabbit Heart a lui Florence and the Machine, care oricât de nice a fost prima oară, devenise enervant (cred că ăsta e remixul). Şi-apoi au venit Simian Mobile Disco, care nu au deschis cu I Believe, piesa pe care o aşteptam probabil mai toţi. Am zis ok, lasă, vin la bis cu ea. Doar că n-au mai venit la bis, cum au terminat, au şi început să strângă luminile. Overall concertul lor a fost un pic dezamăgitor pentru mine. M-am simţit ca o piţipoancă cu părul scurt, ca să citez din faimoşii termeni de căutare, ascultând muzică fără vreun ritm anume şi în general pe sistemul de house enervant care probabil că se aude în Bamboo sau Gaia sau mai ştiu eu ce cluburi naşpa (hai, aruncaţi cu roşii). În rest, am recunoscut Hustler, care n-a sunat rău, It’s the Beat şi Audacity of Huge, care e chiar faină (mulţumesc, Laura).

Probabil că SMD i-au cam dezamăgit pe cei din public, pentru că lumea începuse să plece încă din timpul concertului lor. Nici eu n-am mai stat, deşi party-ul continua până dimineaţă. Trecând peste momentele de „o, doamne, de ce nu sunt în Control”, care n-au fost neapărat aşa multe, a fost o experienţă destul de faină. M-am amuzat când am dat peste cea mai proastă blondă cu care am avut de-a face vreodată, o piţipoancă trasă de mână de un nenea, care la un moment dat, în mijlocul concertului, s-a oprit fix între mine şi Laura şi a rămas nemişcată, cu privirea goală. Complet blank. A fost nevoie ca Laura să o ia de braţe şi să o ghideze împingă mai departe, însă tot lipsită de orice fel de experesie a rămas, săraca. Şi pentru că tot am ajuns să vorbesc despre oamenii din public, The Mission a fost probabil adunarea locală a comunităţilor de hipsteri şi gay. Nu glumesc. Cam toţi de pe acolo erau îmbrăcaţi după acelaşi pattern, cu aceleaşi rame de ochelari şi lentile de plastic, maieuri şi pachete muşchi. Să nu se înţeleagă că aş avea ceva cu vreunii dintre cei menţionaţi, doar că era teribil de amuzant să îi observi. Şi poate că sunt răutăcioasă, dar nu o fac cu răutate.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s