On and on and on

Mi-a fost dor de o grămadă de lucruri vara asta. De mare, de munte, de citit, de stat degeaba în soare, de stat degeaba pur şi simplu. Dar cel mai şi cel mai dor mi-a fost de KUMM, pe care nu am reuşit să îi prind la niciun concert sau festival. Când am văzut că au cântare în Bucureşti parcă am început să detest mai puţin locul ăsta.

Cică în Jukebox. Eu mai auzisem de club, aşa că m-am dus acolo aşteptându-mă să dau peste un fel de El Grande Comandante sau un Mojo – în orice caz o pivniţă cu cărămidă pe pereţi şi spaţii micuţe. Era deja vreo unşpe fără ceva, străduţele erau întunecate şi eu complet pierdută în zona Alba Iulia. Mă gândeam că o să pierd începutul concertului până dibuiesc eu clubul. Când colo, fix în faţa mea, ditamai semnul cu Jukebox şi clădire mare iluminată. Biiiine. Dau să mă parchez, vine un nenea de acolo la mine că să-i dau bani pe parcare. După un schimb amical de replici în care eu încercam să îi explic că n-am decât bani de intrare, deci de unde să îi dau lui bani de bere, mă lasă să mă pun pe un trotuar şi îmi urează distracţie plăcută. Hai că n-a fost aşa rău.

Am întrebat de trei ori la intrare dacă sigur ăsta e Jukeboxul unde se ţine concertul KUMM. Ceva parcă nu se potrivea. Localul parcă se voia o imitaţie ieftină, cu target mai puţin inteligent şi preţuri aproape identice ca Hard Rock Cafe. Mult spaţiu, cocălărime şi câţiva dintre fanii KUMM adunaţi pe la mese. Şi despre muzică… aproape că mi-e ruşine pentru DJ-ul de acolo: un fel de hai să dăm nişte rock, că tot avem chitările astea pe pereţi, dar hai să nu dezamăgim cocălărimea – deci un amestec de B52 cu Spice şi ce alte cluburi naşpa vă mai vin în cap. Exemplu: Soulstorm, urmat de Beautiful Ones, amestecat cu chestia asta şi nişte Song 2.

Dar nu fac review-ul clubului Jukebox aici. Vreau să vă spun despre concertul KUMM, care a fost incredibil. Am dansat de am rupt, timid la început şi de-a dreptul random spre sfârşit, am transpirat, am făcut poze proaste şi m-am abţinut din greu să nu îi pocnesc pe cocalarii care cereau muzică mai veselă. Într-un fel, au avut şi ei farmecul lor.

Nu mi-a plăcut pauza pe care au făcut-o băieţii. Într-un fel ne-a prins bine, doar că DJ-ul părea în continuare să ignore ce se întâmpla acolo. Aşa că după Curse el ne-a trântit diverse prostii, şi când am auzit primele acorduri de la Fashion mai că nu îmi venea să cred. Oricum, concertul a fost mult prea fain şi atmosfera a fost pur şi simplu awesome (scuze pentru englezism).

Uite nişte poze şi dacă te-am convins, hai sâmbătă în Lăptărie, ca băieţii dau iar concert. Şi ştim cu toţii că mai fain ca-n Lăptărie, rar se-ntâmplă să iasă.


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte, fotografie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la On and on and on

  1. leilana zice:

    tu mereu zici că faci poze proaste şi mereu îţi ies superb. ne vedem în lăptărie. :D

  2. Paul zice:

    da. exact. ne vedem p-afara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s