We have band @Control

we have band picture

Nu numai că au trupă, dar mai sună şi demenţial. Până vineri seară eu n-am ştiut că în Control e sonorizare atât de bună, sau poate mă încăpăţânam ca prostul să stau în primul rând unde e cam zgomot. Deci da, vineri seară am fost la We Have Band în Control, cu Indie Invasionul de rigoare după.

Controlul era plin pe la 11, când am ajuns eu. Lume ok, în mare, mai puţin câţiva dubioşi precum o tipă de la intrarea în partea din spate care era ceva gen drogată+beată şi a leşinat pe acolo. În fine, oameni şi oameni. Ne-am strecurat pe undeva pe la mijloc şi-am aşteptat. Şi-apoi a început şi nu exagerez absolut deloc când spun că Divisive a fost cea mai mişto piesă auzită live de la Oxegen încoace. Ceva gen ce-i mai jos, doar că de vreo mie de ori mai intens.

N-am văzut mare lucru de la jumătatea Controlului, dar mi-a plăcut foarte mult de ei. Au transmis foarte multă energie şi erau happy-happy-joy-joy-ne-bucurăm-să-fim-aici. Mi-a plăcut foarte tare cum au sunat How to make friends, Honeytrap, Love what you doing şi, evident, Oh. A fost genul ăla de concert care m-a făcut să îmi dau seama că We Have Band e trupă de văzut live, nu de ascultat în căşti. Şi că probabil într-un an sau doi o să îi prind pe o scenă mare de festival.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în concerte, muzica și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s