An end has a start

Ţin minte că prin liceu, oricât de pregătită şi dăşteaptă aş fi fost, de câte ori mă scotea la tablă la mate sau fizică uitam tot. Nu mai ştiam nici că de trei ori doi dă şase, nici că sinusul de nouăj’ de grade dă mereu 1.

Cam aşa am fost eu azi. M-am trezit de dimineaţă gata să cuceresc lumea, doar că imediat ce am pus picioarele pe pământ, m-a lovit ameţeala. Fizic. De-aia de nu poţi să stai în picioare pentru că simţi că o să cazi. Bine, nu era de la emoţii, nu toată. Căderile de calciu nu sunt amuzante şi dacă sunteţi mai responsabili decât mine probabil că luaţi suplimente nutritive. Am deviat.

Aşa. Azi a fost prima zi la Kubis. Adică nişte oameni faini care fac lucruri faine într-o casă extrem de faină de pe… (surpriză) Batişte. Am trecut pe lângă agenţia asta zi de zi de când m-am angajat la Hippos şi habar n-am avut că există. Îi vedeam vara fumând pe balcon şi mă uitam cu jind la ramele albastre ale geamurilor şi la tapetul colorat.

Şi într-o zi am văzut un anunţ pe twitter: căutau web copywriter. Am ignorat. Eu voiam doar să stau cuminte să îmi fac licenţa şi să învăţ pentru nenorocirea de examen final. Apoi am mai văzut un anunţ. Împinsă de la spate de Ciprian, am zis că hai. Să vedem ce iese. Am trimis un CV şi m-au chemat la interviu. Apoi mi-au dat o temă. Într-un final, când îmi pierdusem orice speranţă, m-au chemat la un ultim interviu vinerea trecută. Mi-au propus să mă alătur echipei fix în ultima zi la Hippos. M-a amuzat teribil coincidenţa şi-am acceptat.

See you on Monday.

Adică azi. Ziua în care m-a lovit căderea de calciu şi amigdalita, că doar abia scăpasem de cealaltă belea. Am primit birou, laptop şi scaunul şutit al lui Cosmin. Am semnat hârtii şi am primit instructaj cu ce mă aşteaptă zilele astea. M-am şi apucat de muncă şi m-am resemnat că examenul de mâine n-o să fie cel mai strălucit din sesiunea asta.

Şi acum stau să scriu despre asta în loc să citesc. Deci e de bine. Am găsit şi o melodie frumoasă pe care o ascult în continuu şi mai că v-aş arăta-o şi vouă. Hai, noapte bună şi sesiune uşoară!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în random și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s