Ziua în care am învins prima haită de controlori

Aceasta este o povestire despre unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care le-am făcut vreodată. Şi de care sunt mândră. Şi s-a întâmplat azi.

Se face că eu locuiesc suficient de aproape de metrou încât să pot face o mică plimbare până acolo în fiecare dimineaţă. Doar că fiecare dimineaţă mă ia pe nepregătite , aşa că prefer să ţopăi în orice autobuz o staţie, ca să mai salvez din timp. La 9 dimineaţa nu prea sunt controlori. Iar mie nu-mi vine să dau 25 lei pe abonament doar pentru atât.

Acum vreo lună mi-am luat o amendă prosteşte, urcându-mă într-un autobuz gol – cu excepţia mea şi a unei haite de controlori. Dormisem numai o oră înainte de un examen chinuitor şi eram complet năucă. Şi lefteră. M-au umilit cu monologul lor bogat în cuvinte din două silabe şi având ca lait motiv „domnişoară” şi mi-au rupt o foaie de proces verbal. Nici n-am îndrăznit să mă cert sau să le implor iertare pentru fapta-mi necugetată. N-am reuşit să scap de nicio amendă vreodată, nici măcar când îmi expirase abonamentul în ziua cu pricina, iar eu eram pe drum către cea mai apropiată casă de abonamente. Controlorii sunt nişte creaturi neînduplecate cu un simţ ascuţit de detectare a prostănacilor. Aşa, ca mine.

N-am reuşit să scap de nicio amendă până azi, când dimineaţa venise după ceva nedesluşit. Am dat să mă urc în primul autobuz care a venit, doar că era plin, aşa că am optat pentru următorul. În 178 aşteptam liniştită cu arătătorul pe butonul de „Stop”, cu gândul cine ştie unde, bucuroasă că nu întârzii la job. Se deschid uşile şi întind un picior afară, când brusc sunt împinsă înapoi în maşină de un individ greţos care mă ţine strâns. Nu pleci nicăieri. Uhm, ba da, aici cobor. Nu te mişti de aici. Şi cu această ultimă replică mă apucă de ambele braţe strâns şi mă împinge bine de tot înapoi. Se închid uşile.

Domnişoară.

A. Ştiu ce-i asta. Credeţi că scăpaţi aşa uşor? Bă, nu. Dar eu chiar coboram acolo, nu ştiu cum să-ţi zic. Da, ce căutaţi la imprimerie? Metroul. Nu-i metrou acolo. Ei, pariu că e? Nu e metrou, ştiu eu bine. Abia la următoarea era. Credeţi că mă fentaţi pe mine? Să-mi prezentaţi buletinul. Nu-ţi arăt nimic.

Deja mă simţeam ca într-o comedie proastă. Îmi lăsase braţele în pace şi se postase ameninţător între mine şi uşi, rânjindu-şi rămăşiţele de dinţi mâncaţi de tutun. Pfa. Mă prinsese. Ori se alegea cu ceva şpagă, ori încasa o amendă. În orice caz avea bani să-şi toarne o poşircă infectă pe gâtul canceros la sfârşitul zilei.

Nu-ţi arăt nimic. Şi lasă-mă măcar să cobor la prima, să iau metroul. Nu cobori nicăieri. Şi cu ocazia asta i se alătură încă unul din haită. Aici încep ei dialogul dintre specialişti. Ce, n-are bilet, a? Nu, şi nici nu vrea să-mi dea buletinu’. Dă-ne domnişoară buletinul, nu scăpaţi fără amendă. A, da? Dar ce părere ai că m-ai împins înapoi în maşină doar ca să poţi să mă prinzi fără bilet? Păi ce, să vă las să fugiţi? Nu mă atingi. Înţelegi? Nu.Pui.Mâna.Pe.Mine. Da’ ce v-a făcut, v-a ţinut puţin. Mmm, nu prea cred. Buletinul. Auzi, ştii ce, îmi pari cam agresiv. Cred că sun la poliţie. Şi-apoi îţi dau şi buletin. Stai aşa.

Scot telefonul. 112. Îmi răspunde o tanti plictisită care nu mă ascultă şi-mi tot repetă că trebuie să le arăt buletinul. Bine, bine, dar cum rămâne cu faptul că m-a forţat fizic să urc înapoi în maşină? Puteţi depune o plângere sau ce vreţi, o să aveţi numele lui de pe procesul verbal. A, bun, vezi că ştii. Îi mulţumesc frumos şi închid. Ce spuneaţi?

Între timp trecem de metrou şi ajungem la a treia staţie. Hai, jos. Jos m-au înconjurat cei 4 controlori, să fie siguri că nu scap. Ce, aţi sunat la poliţie? Credeţi c-o să vă ajute? Pf, poliţia e de partea noastră. Şi oricum, vă avem pe camera din autobuz. Exact, le zic. Priviri mirate. Păi, hai să vă lămuresc, le zic în timp ce îi înmânez buletinul unuia dintre ei. N-am nicio problemă să plătesc amendă pentru că n-am bilet. N-am nicio problemă să-ţi arăt buletinul. Ce mă scoate din sărite e faptul că ai îndrăznit să pui mâna pe mine. A, ce, vreţi să ziceţi că v-am sechestrat? Hehe, domnişoară, nu se pune dacă e pe loc public, se pune numa’ pe loc privat, îmi râde în faţă ştirbul. Ei, nu mai spune. Eu cred că se pune. Şi ce, oricum vă avem pe camere. Da, ştiu, ai mai zis. Tu m-ai forţat să fiu într-un loc unde nu mai voiam să fiu. Iar eu am dreptul să te dau în judecată pentru asta. Hai, scrie-mi amenda. Nu de alta, dar îmi trebuie numele tău :)

Lawyered. Şi-atunci au întors foaia. Am văzut cum li s-au schimbat expresiile rând pe rând, pe măsură ce-şi dădeau seama că nu merge. O gagică mică şi îndesată a început să-mi spună dulce să nu îi iau aşa în serios, că sunt şi ei oameni mai în vârstă. Ce să faci, trebuie să îmi iau abonament, asta e legea. Hai, ia-ţi buletinul înapoi. Du-te. Era mai simplu să ne rogi să te iertăm de de data asta. Ah, serios? Era mai simplu să mă las umilită mai mult? Nu cred. Sigur nu-mi daţi amendă? Păcat, zău. Mi-eraţi simpatici.

M-am întors pe călcâie tremurând de emoţie şi nervi. Nu-mi venea să cred. Am speriat o haită întreagă de controlori. Eu, Maria, aia care ultima oară a dat în plâns când şi-a luat amendă. Uau. Mă simt ca şi cum am trecut la nivelul următor al unui joc frustrant de repetitiv. Am sunat-o pe maică-mea, care, spre ironia situaţiei, era cumplit de ofticată pentru că îşi luase amendă ceva mai devreme pe acelaşi traseu. Cred că i-am făcut ziua mai bună. Ei şi tuturor celor care au citit asta. Cât despre morală, cred că o ştim cu toţii. Şi nici n-ar fi prima oară când aţi auzi-o.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în povesti și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Ziua în care am învins prima haită de controlori

  1. Cosmin zice:

    Bravo Maria :) Eu inca n-am avut curajul sa fac asta pana acum, deci ma regasesc in persoana ta – mereu luam amenda ca prostul. Si tot ca prostul am dat si spaga o data, 10 RON, ca intarziam la birou :)

    Oricum, sa stii ca iti poti lua portofel d-ala electronic, incarci si tu niste banuti pe el si il mai validezi din cand in cand. Un fel de compromis!

  2. Ana zice:

    Pai hai sa iti zic eu ce am facut: am facut mentiune pe procesul-verbal, am mers usurel in justitie si l-am anulat- era pt trecere pe verde intermitent pe trecerea de pietoni. End of story. In plus, exista o cauza a CEDO impotriva Romaniei, care spune ca in cazul amenzilor contraventionale obligatia de a demonstra vinovatia se inverseaza si cade in sarcina organului constatator adica chiar domnii controlori, care abuzeaza extrem de mult de ce au voie sa faca si oricum sunt atat de idioti incat habar nu au nici macar legea pe care o aplica. Ah si in plus atacarea proceselor-verbale e scutita de taxa de timbru deci nu te costa absolut nimic sa o ataci si in general regia/organu/ce-o fi el nu se apara cand ataci procesul, fiindca ii duce capul doar sa ceara amenzi, nu si sa isi angajeze juristi macar pt rahaturile astea. Oricum incaseaza o gramada de bani de la prosti ca sa le mai pese de 50 Ron-ul tau.
    Din categoria asta a mai fost si o amenda luata cu tot cu sechestrare de catre „organ” in autobuz, asteptand sa coboare toata lumea si apoi punand soferul sa inchida usile. Rau imi pare ca nu stiu cate stiu acum, ca il lasam putin lefter pe baiatu ala curajos si poate si cu o pedeapsa cu suspendare pt sechestru.

    • Maria zice:

      Păi asta mă tenta pe mine. Îmi suna destul de legală treaba şi am un avocat la îndemână. Dar nu merită efortul, chiar nu. Să-l las pe unul fără muncă n-o să facă lumea asta mai bună, nici pe mine să mă simt bine pe termen lung. Deşi satisfacţia de moment… priceless.

  3. leilana zice:

    uau, superbă poveste! i’m so proud of you! :D

  4. catalina zice:

    Jos palaria! Bravo! I feel vindicated! :D

  5. Mishamojo zice:

    Delicios. Era sa scriu la mai multe, dar mi-am tinut firea.

  6. Berilac zice:

    Ai avut „noroc” ca te-a sechestrat.:)
    Dar mi-a mai zis si mie cineva un mod de a scapa de amenda controlorilor.

    • Maria zice:

      Există o grămadă de moduri de a scăpa de controlori, de la flirt la plâns sau aroganţă. Oricum, eu nu voiam musai să scap de amenda lor, plătesc când sunt prinsă fără bilet, asta e. Aici era vorba de un abuz pe care mulţi dintre ei şi-l permit cu nesimţire şi nu merită iertaţi pentru asta.

  7. Andrei zice:

    La fel am patit-o si eu (nu am fost lasat sa cobor pentru ca urca grizonatu expiratu’). 3 statii mai incolo am coborat, cu 5 lei mai putin in buzunar (nu aveam buletin si ma grabeam la examen).
    Am observat ca asta e stilul lor, sa comenteze ca nu cred orice le-ai spune, pentru a te intimida.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s