Easter special

Mă oboseşte agitaţia asta pentru Sfintele Sărbători. Mă oboseşte maică-mea care o ia din nou razna şi acum că ne-am mutat are mai mult spaţiu de desfăşurare şi parcă mai mulţi decibeli. Mă scoate din minţi când o văd că citeşte cu voce tare SMS-urile standard  de urări şi exclamă cu mândrie că Ia uite, ce frumos din partea lui X!, unde X este un biet tâmplar care a făcut nişte treabă pe acasă şi s-a pricopsit cu numărul maică-mii în lista de send to all.

Maică-mea zice că mi-am pierdut credinţa. Eu zic că n-am avut-o cu adevărat niciodată, ca să o pot pierde la un moment dat. Am crezut prin imitaţie toată copilăria şi am făcut totul ca la carte: nu vorbeam urât, îmi strângeam jucăriile, îmi iubeam părinţii, mergeam la biserică destul de des şi îmi tremurau pantalonii pe mine când scoteam câte-o minciună. Mă închinam umilă trecând pe lângă biserici crezând că cineva de sus mă vede şi dă aprobator din cap. Credeam că dacă fac toate astea, o să fie bine. O să iau 10 la lucrare. O să mă placă băiatul X din banca a 4a. Iar când lucrurile nu mergeau aşa mă înecam în vinovăţie, convinsă că tot am făcut ceva rău.

Am renunţat să mai imit prin adolescenţă, când era cool să fii ateu. Am citit mai mult şi am acceptat că toată treaba cu credinţa funcţionează doar dacă vrei. Că e un fel de plasă de siguranţă pe care unii oameni preferă să şi-o construiască zi de zi spunându-şi rugăciunile, închinându-se înainte de masă şi pupând nişte icoane. Atunci mi-am dat seama că foarte puţini oameni cred cu adevărat şi că pentru majoritatea e un ritual pe care îl fac de teamă. Iar chestia asta mi s-a părut absurdă.

Nu încerc să fiu rebelă sau interesantă. Nu urăsc Biserica şi preoţii, după cum nici nu dispreţuiesc oamenii credincioşi. E treaba lor. Sunt poveşti pe care aleg să le creadă pentru confortul lor emoţional. Şi eu fac asta. Doar că poveştile mele sunt chiar poveştile mele şi sunt cât se poate de conştientă că mă amăgesc singură doar ca să îmi fie mai bine. Ştiţi, ca să nu mă apuc să preaslăvesc vreo lampă de la IKEA crezând că prin firul de curent curge de fapt fericire. Ah, stai. Deja fac asta.

Şi pentru că tot vorbeam despre credinţă:

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în povesti și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Easter special

  1. Pingback: astenie de primăvară « Leilana's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s