The internet is a great thing

Iar zilele trecute am primit confirmarea.

Se face că m-am săturat de vacanţă. M-am lăsat de job prin aprilie ca să-mi termin licenţa, cu gândul să mă întorc la muncă imediat ce îmi închei socotelile cu facultatea. Între timp am început să mă simt prea bine acasă şi iată că mă prinde sfârşitul lui august lenevind la soare cu un teanc de cărţi şi nimic de făcut. Aşa că m-am pus pe treabă. Cum posturile libere de copywriteri în agenţii faine sunt mai rare decât concertele Radiohead din ultimii ani, iar bătutul la uşile agenţiilor doar cu un CV şi-o scrisoare de intenţie e prea leneş chiar şi pentru mine, m-am gândit să mă distrez puţin.

Joi seară am lansat un eveniment pe Facebook pe care l-am creat de vreo două săptămâni, dar în faţa căruia am tot ezitat. Ceva mă ţinea din a trimite pur şi simplu invitaţii directorilor de creaţie, fără să ştie cine sunt şi ce vreau, aşa că am lăsat social media să îşi facă treaba aşa cum ştie cel mai bine. Am postat evenimentul pe wall-ul personal şi pe twitter, iar în scurt timp inboxul mi-a explodat de notificări, mesaje şi RT-uri. Succesul a fost de-a dreptul neaşteptat. În numai 4 ore de la „lansare”, adică la 11 seara, strânsesem 85 de attendees, dintre care numai 34 îmi erau prieteni pe Fb (în urma unor noi friend requests chiar), 3 articole pe bloguri, 15 comentarii pe wall-ul evenimentului și încă 15 postări pe wall-urile personale ale prietenilor. Binișor, aș spune, păstrând în minte faptul că singurii oameni invitați de mine la eveniment au fost câțiva directori de creație.

În mod firesc, lucrurile s-au mai domolit de vineri încoace, deși încă mă uit la pagina evenimentului și nu-mi vine să cred de cât sprijin am avut parte din partea unor oameni care, în fond, nu mă cunosc. În prezent sunt 180 de attendees, 13 nehotărâți și 59 de hateri/oameni care n-au înțeles despre ce e vorba/au fost invitați la o chestie care nu îi interesează, plus vreo 50 de noi prieteni pe Facebook. Așa cum am câțiva hateri, mă pot lăuda și cu oameni care nu s-au lăsat impresionați de ideea mea, după cum se vede aici. Cu toate astea, feedback-ul pozitiv și sursele lui cântăresc mult mai mult pentru mine și, sper eu, pentru oamenii cărora le-am dedicat mini-campania.

Așa că nu pot decât să mulțumesc din nou oamenilor care m-au susținut și încurajat până acum și să sper că vom ciocni câte-o bere la Noaptea Agențiilor. Aștept în continuare confirmări, plângeri, reclamații și vorbe de bine pe mail/Facebook/pagina evenimentului, care se încheie (să sperăm cu bine) pe 31 august.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în random și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la The internet is a great thing

  1. Cosmin zice:

    Treceti si pe la noi de Noaptea Agentiilor :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s