Bă băieţi.
Încep prin a vă spune că îmi pare sincer rău pentru orice lucru teribil care vi s-a întâmplat în copilărie și care v-a scăzut atât de mult așteptările de la viaţă. Poate că părinţii v-au lăsat prea mult la televizor, de unde aţi învăţat că meseria de agent imobiliar e pentru oricine. Poate că au uitat să vă spună că visul american nu se împlineşte pe străduţele dosnice de la Obor, nici nu înfloreşte odată cu igrasia de pe pereţii garsonierelor pe care voi vă străduiţi să le daţi pe mai mulţi bani decât merită şi meritaţi.
Eu ştiu că nu e vina voastră. Asta e industria, ăştia sunt oamenii, astea-s apartamentele, şi Messi a ratat penalty-ul aseară. Ştiu, e nasol. Dar nu-mi pasă. Zău. Vedeţi voi, şi eu am crescut cu aceleaşi filme ca voi. Agenţii imobiliari cu care mă obişnuisem erau nişte oameni care ştiau că sales nu înseamnă doar partea în care semnezi contractul. Erau nişte oameni trecuţi printr-o facultate, nu doar nişte băieţi şi fete care o taie prin ASE ca să ajungă mai uşor la cafenelele din Dorobanţi. Se îmbrăcau frumos, făceau duş zilnic, aveau majoritatea dinţilor în gură şi stăpâneau destul de bine limba naţională. Pe scurt, erau nişte fiinţe decente care îşi meritau comisioanele de vânzări.
Şi-atunci mă uit la voi şi nu pot să nu mă întreb ce vi s-a întâmplat încât să ajungeţi să credeţi sincer că, de exemplu, baia asta e de lux. Ce oameni răi s-au jucat cu minţile voastre şi v-au convins că e frumos să îţi mobilezi casa aşa, că luxul e opulenţă penibilă, nu minimalism decent? Că orice mobilier e modern atâta timp cât nu a fost trecut în acte de moştenire mai mult de două ori. Unde v-aţi pierdut bunul simţ de a vizita un apartament înainte de a duce un client la vizionare? De fapt, unde v-aţi pierdut respectul pentru o meserie pe care voi înşivă aţi ales-o? Eu nu sunt aici să vă fac morală, ci vreau doar să îmi vărs puţin năduful pentru chinul prin care am trecut pentru a-mi găsi o garsonieră drăguţă de închiriat. Nu vă meritaţi comisioanele uriaşe pe care le pretindeţi doar pentru că aţi pus un anunţ pe 3 site-uri şi răspundeţi la telefoane. Nu din partea mea, cel puţin. Chestia asta e la fel de frustrantă ca alergătura inutilă la diverse registre ale comerţului, case de pensii şi administraţii financiare, doar pentru a putea da statului şi mai mulţi bani pentru nimic. Dar despre asta altădată.
În concluzie, vreau doar să vă spun că nu vă plac şi nu vă respect, iar chestia asta nu se va schimba până când nu începeţi să vă purtaţi ca nişte oameni adevăraţi de vânzări, în loc de nişte parcangii amatori care abia aşteaptă să-şi scoată ciubucul.
Întru gresia, faianţa, parchetul, termopanele, mobilierul modern şi bucătăriile utilate complet lux, v-am pupat, amin.
